republicani SUA
Republicanul Kevin McCarthy a fost ales în final preşedintele al Camerei Reprezentanţilor Statelor Unite sâmbătă dimineaţă devreme, după ce a făcut concesii extinse unui grup de trumpişti care au ridicat semne de întrebare asupra capacităţii partidului de a guverna, relatează Reuters şi France Presse.
SUA | Republicanii au preluat controlul Camerei Reprezentanților și vor să deschidă o serie de anchete în privința administrației Biden
În SUA, republicanii au preluat marți controlul Camerei Reprezentanților, în urma alegerilor din noiembrie.
Alegeri în SUA: Republicanii nu au obținut o victorie spectaculoasă. Luptă strânsă pentru Senat
În Statele Unite, republicanii câștigă controlul asupra Camerei Reprezentanților, însă, în Senat, lupta se dă până în decembrie. Atunci va fi organizat al doilea tur de scrutin în Georgia. Alegerile pentru Camera Reprezentanților și o treime din Senat au adus câștiguri republicanilor, însă nu de amploarea estimată de sondajele de opinie.