Timișoara: Consiliul Județean a anulat restricțiile impuse, după 24 de ore de la intrarea lor în vigoare

La Timișoara, restricțiile privind programul teraselor și locurile de joacă au fost în vigoare doar 24 de ore. În acest timp, terasele au fost obligate să se închidă la ora 23, iar toți copiii mai mari de cinci ani să poarte mască la locurile de joacă. Numai că membrii Consiliului Județean pentru Situații de Urgență s-au răzgândit, iar astăzi, aceste restricții nu mai sunt valabile.

Pandemia a lovit tânăra generație. Izolarea continuă, dar și întreruperea bruscă a obiceiurilor pot avea un efect negativ, susțin specialiștii

Pandemia a lovit în viitorul tarii. În perioada în care au fost obligați să stea în propriile locuințe, peste jumătate dintre tineri și-au pierdut încrederea și motivația în forțele proprii, arată un studiu. Cercetarea relevă faptul că un tânăr din patru a ales să își petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media.

Purtarea măștii, o regulă încă încălcată. Amenzile sunt între 500 și 2.500 de lei

Am intrat în a două zi în care masca este obligatorie pentru toți, în aproape jumătate din țară. Și, așa cum era de așteptat, dacă pentru unii, măsură este un lucru firesc, menit să îi protejeze de temutul virus, pentru alții rămâne o corvoadă. Vrând, nevrând, însă, sunt nevoiți să se conformeze, mai ales dacă sunt observați de polițiști.

Restricții | Lovitură pentru patroni: Terasele, cluburile, barurile și sălile de jocuri de noroc se închid, de astăzi, la ora 23.00

Lovitură grea pentru patronii de terase, cluburi, baruri și săli de jocuri de noroc. Începând de astăzi, toate localurile de acest fel din București și din șapte județe ale țării vor avea deschis până la ora 23.00. Decizia a fost luată ieri de Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Programul este valabil pentru o perioada de 14 zile.