Hunedoara. Un turist a decedat lângă lacul Bucura din Retezat

Un turist a decedat, duminică seara, în apropierea lacului Bucura (2.040 metri), din Masivul Retezat, după ce i s-a făcut rău, acesta fiind declarat mort după 90 de minute în care salvamontiştii prezenţi în zonă au încercat să-l resusciteze.

Operaţiunea de căutare a 2 alpinişti din Craiova dispăruţi în Retezat, sistată din cauza vremii. Risc de avalanşă

Doi alpinişti din Craiova sunt daţi dispăruţi după ce au plecat sâmbătă de la refugiul Genţiana din Retezat spre zona "Pereţii Bucurei". Cei doi voiau să se caţere pe un traseu omologat. Nu s-au mai întors însă la refugiu. Colegii lor au încercat să-i găsească sâmbătă seara şi au plecat spre zona de căţărare, dar au fost nevoiţi să renunţe din cauza vremii şi a întunericului. Operaţiunile de căutare s-au oprit temporar din cauza viscolului puternic, a declarat pentru Agerpres şeful Serviciului Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.