Bucureştiul a găzduit săptămâna aceasta reuniunea ministerială NATO, în timp ce la graniţele ţării noastre e război. Secretarul general al Alianţei a declarat, într-un interviu în exclusivitate pentru Televiziunea Română, că "NATO este aici" şi a reafirmat angajamentul faţă de principiul apărării colective, asta în cazul unui atac asupra vreunui stat membru al Aliantei Nord Atlantice.
La finalul celor două zile ale reuniunii miniștrilor de Externe ai NATO de la București, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, spune că principalul mesaj al summitului este susținerea Ucrainei. Oficialul NATO subliniază că importanța faptului că reuniunea a fost organizată la Bucureşti: arată angajamentul ferm al țării noastre la Alianţă, dar transmite şi mesajul că NATO este aici. Stoltenberg spune că nu există niciun indiciu că Rusia plănuieşte vreo operaţiune militară împotriva unui stat NATO, dar dă asigurări că aliații sunt vigilenţi și pregătiţi să apere toţi aliaţii. Declarațiile au fot făcute într-u interviu exclusiv acordat pentru Știrile TVR jurnalistei Ramona Avramescu.
La București a avut loc un maraton diplomatic la nivel înalt găzduit de țara noastră - reuniunea miniștrilor de externe din statele NATO, alături de nenumărate întâlniri în diverse formate importante pentru securitatea globală. Un mesaj de unitate și solidaritate neclintită a plecat de la București din partea comunității euro-atlantice, care s-a angajat să sprijine Ucraina atât timp cât va fi nevoie. Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, gazda acestui eveniment, a oferit un interviu în exclusivitate TVR, cu concluziile acestor zile pline și extrem de dense.
S-a pus punct unei reuniuni cu multe așteptări pentru frontul de la granița NATO. Șefii diplomației din statele membre au anunțat creșterea ajutorului financiar și militar pentru Ucraina și sancțiuni noi pentru Rusia. Însă ministrul ucrainean de externe a cerut și acum, la București, ajutoare imediate și grăbirea aderării la NATO. Se va întâmplă doar daca va învinge, a spus șeful alianței.
Presa din ţările NATO, dar şi din cele partenere sau candidate, a relatat despre evenimentele de la Bucureşti. Sute de jurnalişti, cameramani, fotoreporteri şi analişti au avut trei zile de transmisii maraton de la reuniunea miniştirilor de Externe ai alianței nord atlantice.
Interes mai mare pentru România din partea Occidentului dar și a țărilor vecine. Este unul dintre beneficiile obținute de țara noastră prin găzduirea reuniunii NATO la București. Asta susțin specialiști în politică externă și diplomație, care explică și ce alte teme importante pentru noi sunt repuse acum pe tapet.
Rusia, prin purtătorul de cuvânt al ministerului de Externe de la Moscova, condamnă declarația comună a miniștrilor de Externe ai NATO, de la București, și consideră că alianță nu este interesată de o soluționare politică și diplomatică a conflictului din Ucraina.
Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, miercuri, că profilul României în Alianţa Nord-Atlantică şi contribuţiile aduse la contracararea războiului de agresiune a Rusiei în Ucraina au un rol important în discuţiile privind aderarea la spaţiul Schengen, menţionând că dacă ţara noastră intră în acest spaţiu de liberă circulaţie, există mai multă securitate internă în UE.
Ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba a declarat la București că logica de luare a deciziilor atunci când vine vorba de a furniza un anumit tip de arme Ucrainei trebuie să se schimbe, decizia trebuie să aibă loc înaintea unor atacuri dure, nu ca răspuns. El a făcut referire și la mometul din 2008, când tot la București, aderarea Ucrainei la NATO a fost amânată.