Klaus Iohannis: România susține aprofundarea relației dintre Israel și UE. Preşedintele Israelului, Reuven Rivlin: Legăturile noastre profunde se bazează atât pe trecutul nostru comun, cât şi pe viitorul comun

Preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, efectuează în această săptămână o vizită de stat în România, la invitaţia omologului său, Klaus Iohannis. Știrile TVR au transmis declarațiile comune ale președinților Reuven Rivlin și Klaus Iohannis, în direct, la TVR 1.

Israelienii au mers pentru a patra oară la vot în ultimii 2 ani, dar lucrurile tot nu s-au limpezit. Scenarii pentru o majoritate. Analiză LUMEA AZI

Benjamin Netanyahu continuă să domine scena politică din Israel, dar nu într-atât încât să poată forma un guvern. Likud a obținut cu 7 locuri mai puțin în parlament. Cu alte cuvinte, asta ar fi nota de plată pentru măsurile restrictive impuse de pandemie. Rămâne de văzut dacă va reuși să coaguleze în jurul lui o alianță suficient de robustă, astfel încât israelienii să nu ajungă iar la urne.

Corespondență din Israel: Președintele Klaus Iohannis a participat la dineul oficial oferit de omologul său, în cadrul celui mai mare eveniment diplomatic din istoria țării. Vizită la Biserica Sfântului Mormânt

"Este importantă dezvoltarea relației cu Israelul", a declarat președintele României, Klaus Iohannis, aflat în vizită în această țară. După o discuție pe mai multe teme cu liderul Alianţei "Albastru şi Alb" din Israel, şeful statului român a participat la dineul oficial oferit de preşedintele Statului Israel, un dineu în onoarea şefilor de delegaţii prezenţi la Forumul liderilor internaţionali dedicat Comemorării Victimelor Holocaustului, care va avea loc joi. Trimisul nostru special, Ramona Avramescu, ne vorbește despre importanța și contextul acestor mesaje.