Cum vor circula metroul și autobuzele RATB de Crăciun și de Anul Nou

Metrorex şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) vor avea program special de sărbători, mijloacele de transport în comun urmând să circule la intervale mai mari de timp. Pentru noaptea de Anul Nou, însă, metroul va avea program prelungit, iar RATB va asigura transportul călătorilor cu 16 linii de autobuze care ajung în zona centrală, precum şi cu trei linii de tramvai.

Creştinii ortodocşi de rit vechi au sărbătorit trecerea în noul an

În sud-vestul ţării, mii de sârbi au petrecut Revelionul cu muzică şi mâncăruri tradiţionale. Şi au spart pahare, ca să-i ocolească ghinionul în 2017. În unele gospodării nemţene, distracţia a ţinut până dimineaţă. Nu au lipsit colindătorii, mesele îmbelşugate şi paharele de şampanie.

De Revelion, mai multe intervenţii ale IGSU

În noaptea dintre ani, echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit în peste 2.600 de cazuri de urgenţă, majoritatea pentru acordarea primului ajutor medical.