Comemorare în curtea Televiziunii Române, la 30 de ani de la evenimentele din 22 decembrie 1989

Mii de oameni intrau pe 22 decembrie 1989 în Televiziunea Română. De aici a fost anunţată toată ţara că dictatura a căzut. La troița din fața instituţiei se strâng în fiecare an revoluţionari și urmaşi ai celor care au pierit în aceste zile, la fel și la monumentul Eroilor Parașutiști din curtea Televiziunii. Au avut loc ceremonii militare și religioase, iar oficiali ai statului au depus coroane de flori în memoria martirilor Revoluției.

Revoluția Română din 1989, comemorată în Parlamentul European

Zeci de revoluţionari au evocat la Bruxelles, în Parlamentul European, momentele unice de acum 30 de ani, care au schimbat faţa României. Ei au cerut urgentarea aflării adevărului despre Revoluţia din decembrie 1989 şi pedepsirea celor vinovaţi.

"Jandarmi, vă ordon: Deschideți porțile!" Fostul sediu al Comitetului Central al PCR, deschis publicului pentru prima dată

Birourile soților Ceaușescu şi balconul în care a ţinut ultimul discurs dictatorul au fost astăzi deschise publicului. În premieră, au putut fi vizitate şi beciurile securităţii în care erau torturaţi cei care se opuneau regimului în anii '50. În sediul fostului Comitet Central au fost astăzi şi revoluţionarii din 1989 care au rememorat momentele de cumpănă din 22 decembrie, când soții Ceaușescu au fugit cu elicopterul.