revoluţia din 1989
În inima Transilvaniei, unde s-au tras primele focuri de armă asupra tinerilor care cereau libertate, s-au plâns morţii. În Cluj-Napoca s-a organizat un marş prin oraş şi s-a ţinut o slujbă în Piața Unirii. Au fost comemoraţi şi eroii celui de-al doilea oraş martir al ţării, Arad.
Timişoara, de 30 de ani oraş liber de comunism
'Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”! A fost îndemnul cu efect maxim asupra marilor oraşe pentru a-şi câştiga libertatea. În Timişoara, primul oraş liber de comunism al României, sirenele s-au auzit astăzi din nou. Timişorenii şi-au plâns morţii şi au vorbit despre idealurile rostite atunci. La manifestările dedicate Revoluţiei au mers premierul şi noul ambasador al Statelor Unite în România.
Campanie Telejurnal - Eu sunt România | Victoria Chiticariu, "copilul Revoluţiei", despre Decembrie 1989, speranțe, libertate
Copiii noștri vor fi liberi! Este unul din cele mai răscolitoare mesaje purtate pe pancarte, în zilele lui Decembrie ‘89, de către cei care au fost gata să plătească pentru asta prețul suprem: viața lor. În ziua de 20 decembrie 1989, la foarte scurt timp după ce Timișoara și-a proclamat dezrobirea față de comunism, a venit pe lume Victoria Chiticariu.
Solidari cu România, decembrie 1989 - ianuarie 1990. A fost lansat un album cu fotografii de la Revoluție realizate de polonezi
Un album cu fotografii de la Revoluţie a fost lansat, joi, de Institutul Naţional al Memoriei din Polonia şi Arhivele Naționale ale României. Realizate de o echipă de jurnalişti polonezi şi un fotograf al sindicatului Solidaritatea, care au sărit în ajutorul României în zilele fierbinţi din decembrie 1989, fotografiile surprind teroarea care cuprinsese străzile Bucureştiului.
Parlamentul European a adoptat, joi, rezoluția privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția română
Parlamentul European a adoptat, joi, proiectul de rezoluție privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția română din 1989.
În amintirea Dianei Alexandra Donea, eroina de la Colegiul "Sfântul Sava". Adolescenta, împușcată mortal la Revoluție, comemorată de liceenii de azi
O placă a fost dezvelită, miercuri, la Colegiul Sfântul Sava din Capitală, în memoria unei eleve eroină, împuşcată la Revoluţie. Diana Alexandra Donea avea 17 ani în decembrie 1989 şi a ieşit în stradă pentru libertate. Nu a mai apucat să se bucure de ea.
În urmă cu 30 de ani, la Timişoara, manifestanţii au cântat "Deşteaptă-te române!", un cântec interzis pe acea vreme
În urmă cu 30 de ani, pe 18 decembrie 1989, la Timișoara era încă o zi însângerată în lupta pentru libertate. După masacrul din ziua precedentă, când timișorenii au stat în bătaia gloanțelor și câteva zeci dintre ei au plătit deja cu viața dorința de libertate, forțele de represiune încercau să reducă la tăcere orașul care s-a ridicat împotriva comunismului. Oamenii au avut însă curajul să iasă din nou în stradă.
17 decembrie 1989, ziua în care au căzut primii eroi în confruntările cu forțele de represiune
În urmă cu exact 30 de ani, la Timișoara atmosfera era din ce în ce mai tensionată. Oamenii ieșeau în număr mare pe străzi, armata era scoasă din cazărmi, iar un elicopter zbura la joasă altitudine deasupra orașului. Primele ciocniri cu forțele de ordine s-au produs după-amiaza, iar spre seară s-au înregistrat primii morți. Se deschisese focul cu muniție letală la ordinul dictatorului Nicolae Ceausescu.
Remember Timişoara, în clădirea Consiliului European
În decembrie 1989, Timişoara a păşit dincolo de limita imposibilului. Timişorenii au avut curajul de a declanşa revoluţia împotriva regimului totalitar comunist pentru libertate şi o viaţă mai bună. Pentru a comemora acele momente unice, Reprezentanţa României la Uniunea Europeană a organizat împreună cu Universitatea de Vest din Timişoara o expoziţie de fotografie în atriumul Consiliului European.

