Eu sunt România - campanie Telejurnal | Revoluţia română între gloanţe şi rugaciune. IPS Ioan, Mitropolitul Banatului, amintiri din Decembrie 1989

S-a aflat în mijlocul revoluționarilor, în Decembrie 1989 și a semănat pace între soldați și manifestanți. Acum stă în mijlocul credincioșilor pe care îi învață lecția iubirii de semeni. Este singurul episcop care a ieșit în stradă în urmă cu 30 de ani, mânat de dorința ca oamenii să poată să se simtă liberi.

#EuSuntRomania. Un reportaj despre diviziile de "turişti” sovietici care au intrat în România în decembrie 1989

În decembrie 1989 a existat un aflux neobişnuit de mare de turişti sovietici. Spuneau că vin să petreacă sărbătorile de Crăciun în România, chiar dacă pentru ortodocşii ruşi, de rit vechi, acesta are loc în ianuarie. Însă chiar şi după acea dată au continuat să intre în ţară, fără să mai iasă. În toamna anului 1990 erau între 20.000 şi 30.000 de turişti sovietici, efectivele a două divizii, care încă "sărbătoreau" Crăciunul în România. Autorităţile de atunci admit că era vorba despre agenţi sub acoperire. Povestea lor, în reportajul următor semnat de Cristian Răuţu.

#EuSuntRomânia. Baricadă în calea uitării. În 21 decembrie 1989, în Piaţa Universităţii au fost ucişi 49 de manifestanţi

Piaţa Universităţii a fost, în urmă cu 30 de ani, scena unor acte de eroism incredibil, care ne-au modelat viitorul! Acolo au fost oameni care şi-au înfrânt frica, dar şi alţii care s-au mulţumit să fie doar spectatori sau chiar.... mai rău decât atât! Astăzi, cei care trec prin Piaţă nu ştiu că, la câţiva metri de ei, sute de oameni au fost împuşcaţi în decembrie '89. Un monument închinat Baricadei poate că le-ar fi păstrat vie amintirea.

Timişoara, de 30 de ani oraş liber de comunism

'Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”! A fost îndemnul cu efect maxim asupra marilor oraşe pentru a-şi câştiga libertatea. În Timişoara, primul oraş liber de comunism al României, sirenele s-au auzit astăzi din nou. Timişorenii şi-au plâns morţii şi au vorbit despre idealurile rostite atunci. La manifestările dedicate Revoluţiei au mers premierul şi noul ambasador al Statelor Unite în România.

Campanie Telejurnal - Eu sunt România | Victoria Chiticariu, "copilul Revoluţiei", despre Decembrie 1989, speranțe, libertate

Copiii noștri vor fi liberi! Este unul din cele mai răscolitoare mesaje purtate pe pancarte, în zilele lui Decembrie ‘89, de către cei care au fost gata să plătească pentru asta prețul suprem: viața lor. În ziua de 20 decembrie 1989, la foarte scurt timp după ce Timișoara și-a proclamat dezrobirea față de comunism, a venit pe lume Victoria Chiticariu.

Solidari cu România, decembrie 1989 - ianuarie 1990. A fost lansat un album cu fotografii de la Revoluție realizate de polonezi

Un album cu fotografii de la Revoluţie a fost lansat, joi, de Institutul Naţional al Memoriei din Polonia şi Arhivele Naționale ale României. Realizate de o echipă de jurnalişti polonezi şi un fotograf al sindicatului Solidaritatea, care au sărit în ajutorul României în zilele fierbinţi din decembrie 1989, fotografiile surprind teroarea care cuprinsese străzile Bucureştiului.

După 30 de ani. Jurnalistul britanic Paul Davies a revenit în studiourile TVR de unde a transmis în timpul Revoluției din Decembrie 1989

Jurnalistul britanic Paul Davies, care a relatat timp de 3 săptămâni despre Revoluţia Română, s-a întors, după 30 de ani, în studiourile TVR de unde a transmis atunci, întregii lumi, ceea ce se întâmpla la noi. Pentru reportajele sale din Decembrie ‘89, a primit Ordinul Imperiului Britanic şi a fost numit "jurnalistul anului". Paul Davies şi-a revăzut prietenii alături de care şi-a riscat viaţa şi care l-au ajutat să supravieţuiască şi să-şi facă meseria.