Marea Britanie va studia ''pe termen lung'' furnizarea unor avioane de luptă Ucrainei

Premierul britanic Rishi Sunak i-a cerut ministrul său al apărării Ben Wallace să studieze posibilitatea de a livra Ucrainei avioane de luptă, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt de la Downing Street, care a subliniat însă că este vorba despre o opţiune "pe termen lung", iar deocamdată Ucraina are nevoie de alte soluţii militare pentru a face faţă invaziei ruse, consemnează agenţia EFE, preluată de Agerpres.

Președintele ucrainean a oferit Parlamentului britanic casca unui pilot, pe care scria: "Avem libertate, dați-ne aripi pentru a o proteja". Zelenski a fost primit de Regele Charles și a vizitat soldații ucraineni

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a aflat la Londra, într-o vizită surpriză. Mesajul liderului de la Kiev este: Aripi pentru libertate. Despre nevoia de avioane de luptă a vorbit astăzi președintele ucrainean cu toată lumea, de la premierul Rishi Sunak până la regele Charles, care l-a primit la Palatul Buckingham. În timpul acestei vizite, Londra a anunțat noi sancțiuni pentru armata rusă și elitele de la Kremlin. În această seară, Volodimir Zelenski a plecat de la Londra la Paris.

Oferta lui Rishi Sunak pentru Volodimir Zelenski, în cadrul vizitei la Londra a liderului de la Kiev: Extinderea programului de formare a trupelor ucrainene. Se trece la antrenarea piloţilor de avioane de vânătoare

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski este aşteptat miercuri în Regatul Unit, pentru a doua sa vizită în străinătate de la începutul invaziei ruse, a anunţat guvernul britanic, care s-a angajat să formeze piloţi de vânătoare ucraineni, transmit AFP şi Reuters.