Măsuri speciale în instanțe. Grefierii poartă măşti şi mănuşi iar bibliile pe care se jură sunt dezinfectate cu spirt

Tribunalele şi judecătoriile din întreaga ţară au luat măsuri privind combaterea răspândirii coronavirusului. Oamenii sunt sfătuiţi să evite drumurile la instanţă, să se informeze online sau telefonic, iar dacă totuşi trebuie să vină, să stea la distanţă unii de alţii. Grefierii poartă măşti şi mănuşi, iar sălile de judecată, inclusiv bibliile pe care martorii pun mâna şi jură, sunt dezinfectate cu spirt şi clor.

Italia alocă aproape 8 miliarde de euro pentru cei afectați de coronavirus. În Franța au mai murit 3 oameni iar numărul de îmbolnăviri s-a triplat

În Italia, țara europeană cea mai afectată de coronavirus, a fost confirmat și primul român infectat. Acesta este acasă în autoizolare și se simte bine. În peninsulă sunt 148 de decese și aproape 4 mii de îmbolnăviri. La nivel internațional continuă să crească numărul de cazuri. Peste 92 de mii care afectează cel puțin 80 de țări.

Iran închide școlile și universitățile din cauza epidemiei de coronavirus. Cei doi români internați în Japonia s-au vindecat și vor reveni acasă

Epidemia de coronavirus se extinde în Europa și în Coreea de Sud, cu viteză năucitoare. Sunt aproape o sută de mii de cazuri confirmate în toată lumea și 3.200 de decese. Cei doi români internați în Japonia s-au vindecat și vor reveni acasă. În schimb, guvernul nipon a amânat vizita de stat a președintelui chinez. Ungaria a anunțat primele cazuri, doi studenți din Iran. Iar Italia, care a înregistrat peste o sută de morți și mai bine de trei mii de infectări, a închis școlile și universitățile. Companiile aeriene din întreaga lume anunță pierderi din cauza anulării călătoriilor.

Nu sunt cazuri noi de infectare cu coronavirus în România. Rezultatele testelor sunt negative în cazul unor suspiciuni la Timișoara, iar bărbatul infectat din Cluj este stabil

Femeia de 38 de ani din Timișoara care are coronavirus se simte bine. În următoarele zile, medicii vor stabili dacă o externează sau nu. Cinci pasageri și 4 însoțitoare de zbor care au călătorit în avion alături de femeia testată pozitiv la coronavirus au scăpat de emoții, după ce rezultatul analizelor a ieșit negativ. Nici cele două femei internate sâmbătă seară la Timișoara nu au coronavirus, ci doar viroze respiratorii obișnuite. Este stabilă și starea bărbatului din Maramureș infectat cu noul tip de coronavirus.

Noi suspiciuni de coronavirus, la persoane care s-au întors din Italia. O fetiță de cinci ani a fost internată la Galați. 8.085 de persoane sunt izolate la domiciliu, 52 sunt în carantină

Apar noi suspiciuni de coronavirus în țară. Trei bărbați din Argeș, Craiova și Tîrgu Mureș sunt supravegheați de doctori după ce au ajuns la spital cu simptome specifice. La nivel național, în acest moment sunt în total 52 de persoane în carantină și 8085 izolate la domiciliu. Avem, începând de sâmbătă, și un pacient vindecat, cazul tânărului din Gorj. Între timp, fetița de 5 ani întoarsă în urmă cu două zile din Italia cu probleme de sănătate a ajuns de urgență la spital. Copila avea febră și dureri de gât, așa că medicii de la SMURD au izolat-o și au transportat-o cu o autospecială.