români în străinătate
Unul dintre cei mai pricepuţi artizani de măști venețiene este român. Marian Onțiu lucrează la un renumit atelier din Lagună și realizează scenografii și elemente decorative pentru evenimente importante din Veneția. Băimăreanul spune că, deși a ajuns în Italia la 36 de ani, abia în Peninsulă și-a găsit vocația. Un reportaj în exclusivitate de la Alberta Forgiarini, corespondentul TVR în Italia.
Proiect de lege controversat: Vârsta minimă de 16 ani pentru minorii care pot ieși neînsoțiți din țară. ONG-iștii susțin că acești copii sunt mai expuși traficului de persoane
Un proiect de lege privind dreptul la liberă circulație a românilor în străinătate stârnește nemulțumirea organizațiilor neguvernamentale. Proiectul prevede reducerea la 16 ani a vârstei de la care minorii pot călători neînsoțiți peste hotare. Acest lucru, spun ong-iștii, înlătura o piedică din calea traficanților de persoane. Inițiatorul legii spune că măsurile prevăzute vin în sprijinul părinților care au copii la studii în străînătate.

Nicolae Ciucă: În Diaspora sunt peste 4 milioane de români, buni profesionişti, care susţin economii importante ale ţărilor europene
Cercetarea, inovarea şi digitalizarea sunt principalele instrumente ale modelului de creştere economică a României asumat de Guvern, a declarat prim-ministrul Nicolae Ciucă, la evenimentul de lansare a Conferinţei "Smart diaspora - în învăţământ superior, ştiinţă, inovare şi antreprenoriat" organizat de Alianţa Timişoara Universitară.
Salon de produse şi servicii româneşti şi moldoveneşti, la Lyon
La Lyon s-a desfăşurat la sfârşit de săptămână a treia ediţie a Salonului de produse şi servicii româneşti şi moldoveneşti în Franţa. Evenimentul a reprezentat o bună ocazie pentru antreprenorii români şi moldoveni din zona Auvergne-Rhône-Alpes de a se face cunoscuţi în comunitate.

Departamentul Românilor de Pretutindeni: Cel puţin 8 milioane de români se află în afara graniţelor ţării
Cel puţin 8 milioane de români se află în afara graniţelor ţării şi, cu siguranţă, se vor găsi soluţii pentru a aduce o parte dintre aceştia în România, a declarat joi secretarul de stat în cadrul Departamentului Românilor de Pretutindeni, Florin Cârciu.

Aglomerație în vămi. Românii întorși din străinătate stau ore în șir la coadă, ca să intre în țară
Ore de aşteptare, în căldură ameţitoare şi mulţi nervi. Asta îi aşteaptă pe românii care revin, în aceste zile, în ţară. Mulţi profită de perioada de concediu şi revin să îşi revadă familia. Alţii profită că de mâine vor intra în vigoare noi restricţii la frontieră. Mulţi dintre ei au aflat abia la vamă că vin din zone roşii şi, prin urmare, sunt nevoiţi să între în carantină, dacă nu sunt vaccinaţi.
EXCLUSIVITATE Încă un Paște departe de familiile de acasă, pentru românii din Franța
Pentru mulţi români din Franţa, este al doilea an în care sărbătoarea Paştelui este aşteptată departe de familie, de cei apropiaţi şi de România. Criza sanitară şi restricţiile le-au schimbat din nou planurile. Chiar dacă locuiesc de ani buni în Franţa, masa de Paşti va fi sărbătorită aşa cum cere tradiţia românească. Vin roşu, cozonac, pască şi ouă roşii. Urmăriţi un reportaj în exclusivitate pentru Ştirile TVR.
Peste 34.000 de români au plecat la muncă în străinătate în ultimele două luni. Explicații în Parlament despre sezonierii români plecați în Vest
Peste 34.000 de români au plecat la munca în străinătate în ultimele două luni, potrivit informațiilor Ministerului Muncii. În principal în Germania și Austria, acolo unde este nevoie de forță de muncă pentru îngrijirea bătrânilor și pentru muncile agricole de sezon. Cine a avut rezultat negativ a plecat direct spre familia unde va munci.
Premierul Ludovic Orban: România a fost expusă unui pericol major datorită numărului extrem de mare de români care au intrat în ţară
Din 23 februarie s-au întors în ţară 1.279.000 de cetăţeni români, a precizat prim-ministrul Ludovic Orban, luni, într-o conferinţă de presă susținută la Palatul Victoria. TVR 1 a transmis în direct.