Premierul Olandei, în România. Mark Rutte: Olanda nu este în principiu împotriva aderării României la Schengen. Iohannis: Eșecul nu e o variantă. Un eșec probabil ar duce la o creștere a euroscepticismului

Premierul olandez a venit miercuri în România să îi viziteze pe militarii Ţărilor de Jos care fac parte din grupul de luptă al NATO. Mark Rutte s-a întâlnit cu președintele Klaus Iohannis și cu premierul Nicolae Ciucă. Obținerea sprijinului pentru aderarea țării noastre la spațiul Schengen a constituit o temă majoră de discuție. "Olanda nu este, în principiu, împotriva aderării României la Schengen" este mesajul transmis de premierul Regatului Ţărilor de Jos. Oficialul olandez recunoaşte că ţara noastră a făcut mulţi paşi buni în ultimii ani, însă este nevoie că toate condiţiile să fie îndeplinite. La rândul său, Klaus Iohannis spune că este optimist în privința aderării.