Bani europeni pentru drumuri. Corina Crețu: Putem să plătim studiul de fezabilitate pentru autostrada Iași - Tîrgu Mureș

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu, spune că România nu a fost pregătită pentru a atrage fonduri europene imediat după intrarea în blocul comunitar, însă executivul european este dispus să ofere o mână de ajutor autorităţilor de la Bucureşti. Asta doar dacă decidenţii vor să folosească aceşti bani pentru proiectele de infrastructură pe care le aşteaptă atât românii, cât şi investitorii care au afaceri în ţara noastră.

Audierile miniștrilor cabinetului Dăncilă au fost presărate cu ironii, bâlbe și dezacorduri

Apărat de colegi în fața valului de critici care au curs din momentul în care a fost propus de partid, ministrul Educației a făcut și azi dezacorduri la audierea din Parlament. A primit cadou o carte de gramatică. N-a fost singurul care a ieșit în evidență. Emoțiile l-au copleșit pe ministrul Economiei care nu a putut răspunde la întrebările jurnaliștilor. Iar ministrul Energiei a îndemnat jovial presa să îi scrie pe adresa de e-mail profesorul de fluide.