Prim-ministra Estoniei: Imaginile cu Viktor Orbán și Putin sunt foarte, foarte neplăcute. Cum să strângi mâna unui criminal, mai ales venind dintr-o țară cu o istorie ca a Ungariei?

Imaginile cu premierul Ungariei dând mâna cu Putin au fost "foarte, foarte neplăcute" și au sfidat logica, având în vedere trecutul Budapestei cu Moscova, a declarat premierul estonian, Kaja Kallas, transmit The Guardian și Euractiv, care citează un interviu realizat de Reuters. Viktor Orbán și Vladimir Putin au avut discuții marți, în China, iar premierul ungar i-a spus președintelui rus că Budapesta nu a vrut niciodată să se opună Moscovei și că încearcă să salveze contactele bilaterale.

Premierul ungar a mulțumit firmelor rusești, la întâlnirea cu Putin de la Beijing

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că nu a dorit niciodată o situație de confruntare cu Rusia. Dimpotrivă, Ungaria și-a propus mereu dezvoltarea relațiilor bilaterale. Orban a făcut aceste declarații la întâlnirea pe care a avut-o în China cu președintele Vladimir Putin. Cei doi participă, alături de alți lideri, la forumul Noul Drum al Mătăsii, un demers ambițios prin care China dorește parteneriate în toată lumea pentru diverse proiecte economice.

Vladimir Putin s-a întâlnit cu Viktor Orban la Beijing și și-a exprimat satisfacția pentru relația Rusiei cu Ungaria. ''Este foarte important să putem avea schimburi cu o ţară a UE''

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat marţi satisfacţia de a avea Ungaria ca interlocutor în Uniunea Europeană, în întrevederea avută la Beijing cu prim-ministrul Viktor Orban, care se străduieşte să menţină relaţiile cu Moscova în pofida războiului din Ucraina, transmite AFP, preluată de Agerpres.