Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski vor participa pe 3 februarie anul viitor la un summit UE-Ucraina, a anunţat joi un purtător de cuvânt al blocului comunitar, transmite Reuters.
În cadrul unei întâlniri cu Vladimir Putin, miercuri, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a propus schimbarea „treptată” a intervalului de vârstă în care bărbații își îndeplinesc anul obligatoriu de serviciu militar.
Ambasadorul Rusiei la Washington, Anatoli Antonov, a declarat joi că acţiunile SUA conduc la o escaladare cu "consecinţe greu de prevăzut", o referire la sprijinul oferit miercuri preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, în timpul vizitei sale în capitala federală americană, transmite EFE.
Echipa de investigație a lui Alexei Navalnîi a publicat o nouă dezvăluire despre corupția din eșaloanele superioare ale puterii ruse, relatează Meduza.
Frontul occidental este cel care contează în războiul din Ucraina, scrie analistul Edward Lucas într-un editorial CEPA (Centrul pentru Analiza Politicilor Europene).
Anul acesta, autorităţile ruse au adoptat mai multe legi pentru a contracara orice ameninţare percepută la nivel naţional împotriva intervenţiei lansate în urmă cu aproape 10 luni în Ucraina.
Organizaţia paramilitară Wagner ia în calcul să recruteze femei deţinute în închisorile ruseşti şi să le trimită să lupte în Ucraina, după ce a procedat în mod similar şi cu bărbaţii, a declarat miercuri patronul său Evgheni Prigojin, relatează AFP.
Ministrul afacerilor externe al Federaţiei Ruse, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că ţările europene par să nu investigheze în mod corespunzător seria de explozii care au avariat gazoductele Nord Stream în septembrie, informează Reuters, potrivit Agerpres.
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi-a menţinut marţi poziţia cu privire la "garanţiile" de securitate care ar trebui acordate Rusiei dacă vor avea loc discuţii de pace la sfârşitul războiului din Ucraina, transmite AFP, preluată de Agerpres.