salariul minim
Salariul minim pe economie va fi majorat în funcţie de evoluţia economiei. Este mesajul transmis de guvern la consultările online cu reprezentanţii Consiliului Naţional Tripartit pentru Dialog Social. Sindicatele cer o majorare de 95 de lei, net. 40 de lei în plus propun cei de la IMM-uri. Alte patronate cer însă îngheţarea salariului minim. Partenerii sociali au aflat de la guvern că o decizie va fi luată după alegeri.
Studiu: O familie cu doi copii în România are nevoie de aproape 7.300 de lei pentru un trai decent
O familie cu doi copii în România are nevoie lunar de 7.278 de lei pentru un trai decent, cu 320 de lei mai mult decât anul trecut. Cea mai mare cheltuială din coşul de consum al unei familii este reprezentată de locuinţă, arată un studiu al Fundaţiei Friedrich Ebert Stiftung despre coşul minim.
Comisia Europeană propune reguli pentru salarii minime adecvate în UE
Comisia Europeană a propus miercuri standarde pentru stabilirea unor salarii minime adecvate în toate statele membre UE, în ideea de a reduce inegalitatea salariilor, pentru a creşte stimulentele şi a ajuta la susţinerea cererii interne, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres.
Ce schimbări aduce anul 2020. Crește salariul minim, este eliminată supraaciza la carburanți
2020 a adus schimbări importante chiar din prima zi. Crește salariul minim și scăpam de supraaciza la carburanți. Astfel, salariul minim brut lunar se majorează la 2.230 de lei de la 2.080 de lei, cât a fost anul trecut.
Președintele Klaus Iohannis: Creşterea salariului minim este o necesitate şi se va realiza. Este nevoie de reluarea unui program serios naţional de investiţii publice
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, marți, că salariul minim va fi majorat, deoarece este vorba despre o măsură necesară.
Creşterea salariului minim, decisă marţi, după discuția cu patronatele și sindicatele. Premierul propune o majorare netă de 83 de lei, sindicatele vor 200 de lei
Prețuri mai mari și servicii mai scumpe! Patronii avertizează că acestea sunt doar două dintre consecințele majorării salariului minim de la 1 ianuarie. Unele companii au pregătit deja scumpiri pentru decembrie, ca să fie sigure că nu ies în pierdere. În timp ce guvernul ia în calcul o majorare netă de 83 de lei, sindicatele ar vrea 200 de lei în plus.
Premierul Ludovic Orban: Salariul minim va creşte, dar nu pot da cuantumul cu care va creşte
Salariul minim pe economie va creşte, urmând să fie stabilit ulterior cuantumul, pe baza unui studiu de impact şi a consultării cu partenerii sociali şi organizaţiile neguvernamentale, a declarat, vineri, la Braşov, premierul Ludovic Orban, citat de Agerpres.
Salariul minim, majorat la 2.080 lei, respectiv 2.350 lei pentru angajaţii cu studii superioare, din ianuarie 2019
Salariul minim brut pe economie va fi 2.080 de lei de la 1 ianuarie, potrivit deciziei Guvernului. Cei mai mulţi români vizaţi de masură lucrează însă în mediul privat. Asta înseamnă că statul va avea de câştigat de pe urma acestei majorări. Va creşte şi mai mult salariul minim brut pentru cei cu studii superioare. Vor primi, de anul viitor, 2.350 de lei. 'Atât s-ar fi aşteptat să primească şi cei cu vechime mai mare de 15 ani, însă patronatele s-au opus', susţine ministrul Muncii.
Guvernul pregătește o nouă variantă pentru salariul minim diferențiat, de la 1 ianuarie
Doar angajaţii cu studii superioare şi vechime de cel puţin un an vor primi salariu minim majorat la 2.350 de lei, a confirmat premierul Viorica Dăncilă. Executivul îi va exclude de pe listă pe cei fără studii superioare, dar cu vechime de 15 ani.

