EXCLUSIV. Directorul Biroului OMS în România: Scopul Certificatului Global de Sănătate nu este de a restricţiona mişcarea, ci de a învăţa din experienţa COVID pentru a ne proteja în cazul unei alte pandemii

Dr. Caroline Clarinval, directorul Biroului OMS în România, a acordat un interviu în exclusivitate TVR Info, la împlinirea a 75 de ani de existență a Organizației Mondiale a Sănătății. În interviul realizat de Diana Brâncuș, oficialul OMS a vorbit despre cele mai importante reușite ale organizației, în cele peste șapte decenii de existență - printre care eradicare unor boli grave prin vaccinare -, despre rolul OMS în România și colaborarea cu ministerul Sănătății, despre probleme precum obezitatea și sănătatea mentală, dar și despre noile provocări pe care le are în față OMS odată cu apariția pandemiei de COVID 19.

Alergiile pot fi acum identificate în baza ADN-ului

Alergiile reprezintă o problemă de sănătate tot mai frecventă în societatea modernă, afectând un număr tot mai mare de oameni. Într-un nou studiu realizat de facultatea de medicină din cadrul Universității Pennsylvania, cercetătorii au descoperit că predispoziția la alergii poate fi influențată de factori genetici. Această cercetare a adus în prim-plan o perspectivă inovatoare asupra modului în care genele pot juca un rol important în dezvoltarea și manifestarea alergiilor.

Studiu: Cât ar trebui să dureze somnul de după-amiază

Este siesta o armă secretă pentru o sănătate mai bună? Întrebarea a stârnit opinii contradictorii în rândul oamenilor de știință de zeci de ani, dar un lucru este cert: somnul de după- amiază afectează modul în care funcționează corpurile noastre, scrie Euronews.

Ora de culcare influențează durata vieții

Oamenii care preferă să meargă târziu la culcare riscă să moară timpuriu, mai ales din cauza obiceiurilor proaste asociate, a constatat un nou studiu publicat în revista Chronobiology International (Cronobiologie Internațional), scrie CNN.