sancţiuni Rusia

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a fost autorizat să survoleze spaţiul aerian bulgar pentru a participa la o reuniune ministerială a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) la Skopje, în Macedonia de Nord, a anunţat luni seară Ministerul de Externe de la Sofia, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Republica Moldova a aderat la majoritatea pachetelor de sancţiuni europene care vizează Rusia. Ministrul moldovean de Externe, Nicu Popescu: Scopul nostru este menţinerea stabilităţii şi securităţii ţării noastre
Parlamentul de la Chişinău a aprobat vineri, în a doua lectură, modificările legislative privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale. Adoptarea acestui document face parte din cele nouă recomandări ale Comisiei Europene privind negocierile de aderare a Republicii Moldova la blocul comunitar, informează Jurnal TV şi TV8.md, preluate de Agerpres.

Aviația civilă rusă este pe punctul de a se prăbuși. Lipsa acută de piese de schimb a dus la ”canibalism aviatic”, conform unor documente secrete obținute de serviciile ucrainene
Aviația civilă rusă este pe punctul de a se prăbuși, susține Anton Gerashchenko, consilier al ministrului Afacerilor Interne al Ucrainei. Serviciul de Informații pentru Apărare al Ucrainei a efectuat o operațiune cibernetică împotriva Rosaviation și a obținut documente clasificate ale Ministerului Transporturilor rus, scrie oficialul ucrainean pe X (fost Twitter).
Premierul ungar a mulțumit firmelor rusești, la întâlnirea cu Putin de la Beijing
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că nu a dorit niciodată o situație de confruntare cu Rusia. Dimpotrivă, Ungaria și-a propus mereu dezvoltarea relațiilor bilaterale. Orban a făcut aceste declarații la întâlnirea pe care a avut-o în China cu președintele Vladimir Putin. Cei doi participă, alături de alți lideri, la forumul Noul Drum al Mătăsii, un demers ambițios prin care China dorește parteneriate în toată lumea pentru diverse proiecte economice.

Vladimir Putin s-a întâlnit cu Viktor Orban la Beijing și și-a exprimat satisfacția pentru relația Rusiei cu Ungaria. ''Este foarte important să putem avea schimburi cu o ţară a UE''
Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat marţi satisfacţia de a avea Ungaria ca interlocutor în Uniunea Europeană, în întrevederea avută la Beijing cu prim-ministrul Viktor Orban, care se străduieşte să menţină relaţiile cu Moscova în pofida războiului din Ucraina, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Japonia, jenată de vizita unuia dintre senatorii săi în Rusia. Tokyo a condamnat ferm invazia rusă din Ucraina încă de la început şi a adoptat sancţiuni împotriva Moscovei
Un senator japonez pro-rus a făcut o vizită la Moscova, o premieră de la începutul invaziei ruse în Ucraina anul trecut şi care a luat prin surprindere guvernul nipon, care a criticat marţi această iniţiativă personală, potrivit AFP.

Moscova denunţă restricţiile impuse de UE la frontierele sale
Rusia a denunţat luni restricţiile ''absurde'' impuse cetăţenilor săi în Uniunea Europeană, care prevăd în special ca bunurile lor personale să poată fi confiscate, ceea ce face ''practic imposibile'' călătoriile, potrivit Moscovei, informează agenţia France Presse.
Guvernul de la Helsinki a decis că mașinile înmatriculate în Rusia nu mai pot intra în Finlanda, după ce țările baltice au luat o decizie similară
De vineri noapte, mașinile înmatriculate în Rusia nu mai pot intra în Finlanda. Este o decizie a Guvernului de la Helsinki care se aliniază sancțiunilor Comisiei Europene.

Ţările G7 vor să introducă un embargou privind importurile de diamante ruseşti. Mecanismul va consta într-o interdicţie directă asupra achiziţiilor şi una indirectă, ce se va aplica treptat
O interdicţie referitoare la importurile de diamante ruseşti ar urma să fie convenită de grupul statelor puternic industrializate (G7) în următoarele săptămâni, a declarat vineri un oficial belgian, transmite Bloomberg, preluată de Agerpres.