Ministrul de Interne: Când 20% e prevenţie şi 80% amenzi, nu e în regulă. Scopul nu e de a sancţiona, ci de a preveni răspândirea coronavirusului

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat joi că a solicitat raportări care să facă referire la numărul amenzilor, dar şi al avertismentelor aplicate, deoarece a dorit să ştie în ce măsură poliţiştii pun accent pe măsurile de prevenţie, în contextul pandemiei. Declaraţiile au fost făcute în cadrul Comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, unde Bode a fost întrebat de ce poliţiştii trebuie să raporteze zilnic aceste cifre şi dacă există "un plan de amenzi".

Amenzi în a doua noapte cu restricții de circulație

După informări şi avertismente au venit şi primele amenzi pentru încălcarea restricţiilor de circulaţie impuse în timpul nopţii. Poliţiştii le-au dat sancţiuni de peste 300.000 de lei celor care nu au avut declaraţii pe proprie răspundere sau adeverinţe de la angajator prin care să justifice de ce se aflau pe străzi după ora 23.00.