Washingtonul denunţă apelul Dumei ruse de recunoaştere a independenţei celor două regiuni separatiste din Donbas

Recunoaşterea de către Rusia a independenţei regiunilor separatiste din estul Ucrainei va constitui o 'încălcare grosolană a dreptului internaţional ', a denunţat miercuri secretarul de stat american Antony Blinken, care a criticat rezoluţia votată în urmă cu o zi de către Duma de Stat a Rusiei (camera inferioară a parlamentului federal) prin care preşedintelui Vladimir Putin i se solicită recunoaşterea independenţei regiunilor Doneţk şi Lugansk din Donbas, susţinute de Moscova, relatează AFP şi Reuters.

Două persoane reținute și peste o sută de sancțiuni aplicate după protestul de la Palatul Parlamentului. Protestatarii reținuți au fost puși sub control judiciar

Actele iresponsabile ale protestatarilor, de ieri din curtea Parlamentului, nu rămân nepedepsite. Două persoane au fost deja reținute iar un deputat PNL a anunțat că a sezisat Parchetul General și Poliția după ce un protestatar AUR a desenat o svastică pe un steag al Uniunii Europene. Sute de persoane au fost identificate de jandarmerie si s-au dat zeci de sancțiuni.

Mii de poliţişti protestează faţă de nerespectarea legii salarizării şi refuză să mai dea amenzi

Mii de poliţişti din toată ţara refuză să mai dea amenzi. Celor prinşi că au încălcat legea le dau doar avertismente. Este forma lor de protest faţă de nerespectarea legii salarizării care are însă efecte negative. Cei care greşesc sunt încurajaţi să repete abaterea, iar bugetul statului pierde bani. De la 1 decembrie încasările din amenzi s-au redus cu 80 la sută.