sanie
Surpriză albă pentru copiii din Iaşi. După o zi şi o noapte întreagă de ninsoare continuă, cei mici au avut suficientă zăpadă pentru săniuş. Fiecare pantă din oraş a devenit derdeluş.

Sanie: România, locul patru în proba de ştafetă, la Cupa Mondială de la Soci
România a ocupat locul al patrulea în proba de ştafetă, duminică, la Cupa Mondială de sanie de la Soci (Rusia).
Invitație pe cea mai lungă pârtie de săniuș din țară, aflată în rezervația Lacul Sfânta Ana - Tinovul Mohoş
Cei care ajung în aceste zile în Harghita vor avea parte de peisaje de poveste. Iarna a transformat Lacul Sfânta Ana într-un loc de basm. Zăpada bogată şi cea mai lungă pârtie de săniuş din ţară atrag, zilnic, sute de turişti dornici de distracție în natură.
S-a deschis sezonul de schi, la Rânca
S-a deschis sezonul de schi în stațiunea Rânca, din județul Gorj. Deși nu a nins în ultima săptămână, acest lucru a fost posibil cu ajutorul tunurilor de zăpadă care au funcționat aproape continuu. Mii de turiști au petrecut la munte minivacanța de 1 Decembrie.
Proiecte pentru Poiana Brașov: sanie pe șine și trasee de mountain biking
Poiana Brașov, celebra stațiune montană, vrea să atragă tot mai mulți turiști. Autoritățile vor să construiască un traseu de sanie pe șine și să pună la punct câteva trasee pentru mountain biking în masivul Postăvarul. În plus, domeniul schiabil se va extinde către Râșnov cu 7 km de pârtii.
Concurs de sănii trase de câini, în Pasul Tihuța. Competiția va fi promovată în noul documentar al realizatorului britanic Charlie Ottley
Concurs de sănii trase de câini în Pasul Tihuţa. Zeci de echipaje, din mai multe ţări, se întrec într-o competiţie ce are loc într-un peisaj de vis. Cursele sunt filmate de celebrul realizator britanic Charlie Ottley, care le va include într-un nou documentar de promovare a României.
Stradă din Roman, închisă și transformată în derdeluș! Stâlpii de pe margine au fost îmbrăcați cu saltele, iar toți cei care vin la săniuș primesc gratuit ceai fierbinte
Rar se întâmplă ca o decizie a primarului să mulțumească pe toată lumea. Însă la Roman exact așa s-a întâmplat, după ce edilul șef a hotărât să închidă o stradă și să o transforme în derdeluş. Cu mic cu mare, înarmați cu sănii și cu mult entuziasm, localnicii s-au distrat pe cinste.
În Harghita, turiștii se plimbă cu sania trasă de cai, ca odinioară
Românii care și-au programat vacanța la munte în această perioadă sunt cum nu se poate mai fericiți. Când au ajuns la pensiuni sau hoteluri au găsit zăpadă ca-n povești. Așa că se pot bucura de tot ce oferă mai bun natura. Mii de turiști profită zilele acestea de iarna autentică în stațiunile din Harghita și de plimbările cu sania.

Jocurile Olimpice de Iarnă de la PyeongChang, Coreea de Sud, s-au încheiat. Sportiva Raluca Strămăturaru, portdrapelul țării noastre
S-au încheiat Jocurile Olimpice de la PyeongChang. După 17 zile de competiție, sportivii s-au reîntâlnit pe Stadionul Olimpic unde și-au luat adio de la ediția cu nr. 23 și și-au dat întâlnire la Beijing, în 2022. Cel mai bun sportiv român de la această ediție, Raluca Strămăturaru, locul 7 la sanie simplu, a fost portdrapelul țării noastre.Televiziunea Română a transmis ceremonia , în direct.
- 1
- 2