Emil Hurezeanu: La 16 ani de la aderarea la UE, integrarea României nu este completă. În timp ce are investiții economice și energetice în țara noastră, Austria împiedică românii, cetățeni europeni, să circule liber

Ambasadorul României la Viena, Emil Hurezeanu, susține că Austria are o politică de integrare paradoxală: pe de o parte are investiții economice și energetice în România, susține circulația gazelor și a mărfurilor comerciale, iar pe de altă parte împiedică libera circulație a cetățenilor români, prin veto-ul pentru aderarea țării noastre la Schengen. După 16 ani de la aderarea la UE, integrarea României nu este completă, susține diplomatul. Declarațiile au fost făcute la a 40-a ediţie a Conferinţei Anuale Danube Rectors’ Conference (DRC), găzduită de Universitatea de Vest din Timişoara. La eveniment au participat rectori ai universităților din România și din țări ale zonei dunărene, alături de reprezentanți diplomatici, precum Emil Hurezeanu, Ambasador al României în Republica Austria, și Martin Eichtinger, din partea Ministerului Federal pentru Afaceri Europene și Internaționale al Republicii Austria. În discursul său, Emil Hurezeanu a subliniat că Austria a fost întotdeauna un susținător al regiunii noastre, iar Dunărea a asigurat nu doar circulația oamenilor și a bunurilor, ci a contribuit la fluiditatea ideilor și la stimularea dezvoltării regionale.

Reuniune a Consiliului JAI, 19-20 octombrie 2023, la Luxemburg

Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al Uniunii Europene (UE) se reuneşte în zilele de 19 şi 20 octombrie 2023, la Luxemburg, luând în discuţie subiecte precum azilul şi migraţia, spaţiul Schengen, protecţia civilă, combaterea abuzului sexual asupra copiilor, norme de drept în materie de insolvenţă, războiul din Ucraina etc.

Președintele Iohannis, după summitul UE din Spania: Extinderea Schengen, prin aderarea României, va transmite un semnal puternic cu privire la unitatea și solidaritatea de acțiune europeană

Președintele României, Klaus Iohannis, a participat, vineri, 6 octombrie 2023, la reuniunea informală a Consiliului European, desfășurată la Granada, în Regatul Spaniei. Extinderea spațiului comunitar, reforma administrativă, autonomia strategică, întărirea capacității de apărare și pactul pentru migrație au fost subiecte pe agenda reuniunii.

Declaraţia finală a summitului UE din Spania nu include migraţia, în urma opoziţiei Poloniei şi Ungariei. Extinderea UE, pe agenda reuniunii

Liderii europeni au stabilit stategia pentru viitorul Uniunii în cadrul Consiliului Informal de la Granada. Extinderea spațiului comunitar, reforma administrativă, autonomia strategică, întărirea capacității de apărare și pactul pentru migrație sunt principalele obiective, unele dintre ele greu de atins, din cauză că nu există consens între parteneri. Opoziţia Poloniei şi Ungariei faţă de pactul UE privind migraţia a împiedicat adoptarea unei declaraţii finale comune care să includă şi acest subiect, astfel că preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a publicat o declaraţie proprie separată pe tema migraţiei, iar declaraţia comună a summitului se referă doar la celelalte subiecte înscrise pe agendă, în special extinderea UE, relatează agenţiile France Presse şi EFE.