schi
Sezonul de schi este în toi în Munţii Banatului, iar pe pârtii sunt aşteptaţi nu doar cei experimentaţi. În Semenic, copiii care vor să schieze sunt ghidaţi de instructori răbdători, care se pricep să le dea explicăţii celor mici, pe înţelesul lor. Primii paşi nu sunt deloc uşori, dar, cu voie bună, toată lumea învaţă repede.
COSR a suspendat finanțarea Federației de Schi după ce forul a renunţat la locul suplimentar oferit de Federaţia Internaţională de Schi pentru la JO Beijing 2022
Scandalul de la Federaţia de schi este în toi! COSR a decissă suspende finanţarea Federației, iar un gigant al echipamentelor sportive a sistat colaborarea cu acelaşi for. Totul după ce Federaţia de Schi şi Biatlon a renunţat la locul suplimentar oferit de Federaţia Internaţională de Schi pentru la JO Beijing 2022.

Pârtiile de la Straja, pregătite pentru schiori
Pârtiile de schi din staţiunea Straja se prezintă într-o stare foarte bună, cu un strat de zăpadă pregătită care depăşeşte o jumătate de metru, acestea fiind cotate cu nota 9, potrivit aprecierilor făcute vineri de salvamontişti.
Turiștii din stațiunile montane s-au bucurat de ultima zi din vacanța de sărbători
Turiștii de la munte au încercat să profite la maximum de ultima zi de vacanță. Drept urmare drumurile s-au aglomerat încă de duminică dimineață pe sensul de urcare spre stațiuni, dar și către Capitală.
Revelion pe pârtie, la Predeal. Schiorii au și alternativă pentru Valea Prahovei: stațiunea Durău
Turiștii speriați de prețurile ridicate și ambuteiajele de pe Valea Prahovei au ales anul acesta destinații mai liniștite. Printre localitățile de munte, cu prețuri decente și condiții confortabile se numără și stațiunea Durău din Neamț, datorită frumuseții peisajului dar și pârtiei accesibile.
În Poiana Brașov s-a deschis oficial sezonul de schi. Tarifele la transportul pe cablu au fost majorate
Așteptarea a luat sfârșit pentru iubitorii sporturilor de iarnă care și-au planificat vacanța în stațiunile montane. În Poiana Brașov s-a deschis oficial sezonul de schi, iar toate pârtiile sunt pregătite pentru oaspeți. Vestea mai puțin bună este că turiștii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru transportul pe cablu, dar și pentru alte servicii. Iar drumul până la munte a fost, ca în fiecare an, un calvar.
Aglomerație pe pârtiile și în hotelurile din Bulgaria
Aglomerație pe pârtiile de schi din Bulgaria, la câteva zile de la deschiderea sezonului. S-au dublat rezervările pentru petrecerea vacanței la Bansko și la Borovets față de anul trecut.

Prahova: Pârtii şi instalaţii noi pe domeniul schiabil Sinaia
Trei noi pârtii şi o nouă instalaţie de teleschi vor funcţiona în acest sezon pe domeniul schiabil Sinaia, în zona golului alpin.
Sezonul de schi a fost deschis doar în anumite stațiuni montane. Pe Valea Prahovei, pârtiile sunt închise și nu este pornită nicio instalație
Este weekend plin de distracție la munte. În stațiunile din Făgăraş sau Parâng, condițiile sunt excelente. Pe Valea Prahovei, oficial, sezonul încă nu a fost deschis. Pârtiile sunt închise și nicio instalație nu este pornită. La Predeal, de exemplu, se va putea schia în condiții perfecte abia de săptămâna viitoare, chiar dacă aici a nins în noaptea de sâmbătă spre duminică. Iarna trecută s-a putut schia prima dată pe o pârtie abia la mijlocul lunii ianuarie.