Parcurg milioane de kilometri pe an pentru a primi tratament. Realitatea pe care o înfruntă în România mii de pacienți cu scleroză multiplă

8,5 milioane de kilometri pe an. E distanţa totală pe care o parcurg, pentru a se trata, cei peste 7.500 de români care au scleroză multiplă. O arată primul studiu privind impactul acestei boli care, din cauze necunoscute, afectează tot mai mulţi tineri. Cei mai mulţi merg cu bastonul sau în scaunul cu rotile la puţinele centre de tratament din ţară, unde medicii de-abia mai fac faţă numărului de bolnavi. Câteva sute dintre ei nici nu sunt trataţi.