Salman Rushdie a fost stabilizat și operat după ce a fost înjunghiat la New York. Autorul atacului, inculpat pentru tentativă de omor şi nu poate fi eliberat pe cauţiune

Salman Rushdie și-ar putea pierde un ochi, e conectat la un ventilator și nu poate vorbi. Scriitorul a fost atacat cu o armă albă, la o conferință literară la New York. Atacatorul e un imigrant de origine libaneză, simpatizant al revoluției islamice din Iran. Salman Rushdie este vânat de zeci de ani de fundamentaliștii islamici după publicarea romanului Versetele Satanice, considerat blasfemiator de credincioșii radicali. În 1989, liderul religios suprem al Iranului, l-a condamnat la moarte.

Șoc în lumea culturală după atacul asupra lui Salman Rushdie

Atacul căruia i-a căzut victimă Salman Rushdie trimite unde de soc şi în lumea literară românească. Organizaţia PEN România condamnă ferm această oroare, iar scriitorii români care l-au întâlnit pe marele povestitor îşi aduc aminte cât de curajos şi senin privea acesta ameninţările cu care trăia de peste 30 de ani. Salman Rushdie a fost în România în 2009, când a avut o întâlnire cu cititorii şi a dat autografe.