Cartofii sunt pe locul 3 în topul scumpirilor, după zahăr și unt. "5 lei, patru cartofi. Vă dați seama că nu îmi permit să iau mai mult"

Cartofii sunt, în continuare, printre alimentele de bază care s-au scumpit cel mai mult. Prețurile au fost mai mari cu aproape 35% numai în aprilie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Fermierii spun că scumpirile sunt o consecinţă a scăderii producției interne și a importurilor mai mari. Suprafaţa cultivată e acum de zece ori mai mică decât în 1990, iar subvențiile acoperă doar o mică parte din cheltuieli.

Inflația a atins cote alarmante în Europa. Cheltuielile pentru mâncare și facturile la energie, tot mai dificil de susținut

Pandemia şi războiul din Ucraina au dat peste cap economia globală. În Statele Unite, inflaţia a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 40 de ani, iar situaţia nu este mai bună nici în Europa. În Grecia, inflaţia a ajuns la cea mai înaltă cotă din ultimii 25 de ani, iar puterea de cumpărare este din ce în ce mai scăzută. Scumpirile în val la energie şi combustibili generează deja mişcări sociale pe continent.

Războiul ar putea scumpi alimentele. Șefi de stat atrag atenția că am putea asista la o criză alimentară, deoarece Ucraina și Federația Rusă sunt țări exportatoare de cereale

Şefi de stat, precum Joe Biden sau Emanuel Macron, dar și președintele României Klaus Iohannis atrag atenția că am putea asista la o criză alimentară în condițiile în care atât Ucraina, cât și Federația Rusă, sunt țări producătoare și exportatoare de cereale. În România Nu vor lipsi însă alimentele, dar unele scumpiri vor putea avea loc în perioada următoare, atrag atenția specialiștii.

Alimente de bază continuă să se scumpească de la începutul pandemiei

Alimentele de bază continuă să se scumpească de la începutul crizei sanitare. Prețurile principalelor materii prime au crescut pentru a noua lună consecutiv la nivel global, conform Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite. Analiștii pun fenomenul pe seama scumpirii barilului de petrol dar și a speculațiilor bursiere și avertizează: România ar putea fi afectată în contextul în care țara noastră importă tot mai multe alimente.

Prețul cerealelor a crescut în aproape toată țara după seceta din vară

Seceta a scumpit cerealele, iar producătorii dau ca sigură și o creștere a prețului alimentelor. Pâinea și produsele de panificație sunt primele care s-ar scumpi. Și alte produse, inclusiv carnea ar putea costa mai mult. Specialiștii se așteaptă însă doar la scumpiri punctuale, deoarece vânzările de alimente sunt și așa mai mici față de alți ani, din cauza diminuării veniturilor în ultimele luni.

Covid-19 și seceta scumpesc alimentele. Producătorii au pierderi de milioane de euro din cauza crizei sanitare

Pâinea și produsele de panificație s-ar putea scumpi din nou, din vară. Procesatorii anuntă că au crescut cheltuielile cu achiziția cerealelor, iar noua recoltă de grâu se anunță slabă din cauza secetei. Scumpirea furajelor ar putea influența și prețul cărnii în toamnă, spun reprezentații industriei alimentare. Producătorii au pierderi de milioane de euro din cauza crizei sanitare.