"Mamă, suntem lângă tine". "Bună, frumoasă fetiţă, suntem aici să te scoatem afară". Miracole după 150 de ore sub dărâmături

Peste 33.000 de oameni au murit în urma cutremurelor devastatoare din Turcia și Siria. Organizația Națiunilor Unite estimează că ar fi vorba despre 50.000 de victime. În provincia Hatay, una dintre cele mai afectate, este haos, mii de voluntari vin să ajute, mii de sinistrați pleacă, mii își caută un adăpost pe stradă. Un tată și fetița lui de 5 ani au fost salvați miraculos de sub ruine la 6 zile de la seism. Vă avertizam că sunt informații și imagini cu puternic impact emoțional.

Corturi, saltele, lenjerie și echipamente, trimise cu trenul din România către Turcia. O a doua garnitură este în curs de pregătire. Duminică dimineață, o aeronavă cargo încărcată cu ajutoare umanitare a decolat spre Adana

România trimite ajutoare Turciei din stocurile RO-Shelt, program activat de Comisia Europeană. Sunt corturi și echipamente pentru sinistraţii de acolo. Două garnituri au fost pregătite în Gara Bucureşti Vest. Prima a plecat deja și e aşteptată să ajungă marţi la depozitul indicat de Agenţia de Salvare din Turcia.

Jurnalistul TVR Adelin Petrișor, la întoarcerea din Turcia: Cel mai greu lucru de suportat era să vezi rudele. Sunt oameni care nu mai au lacrimi să plângă și care stau pe câte un gard și se uită în gol. Și așteaptă

Jurnalistul TVR Adelin Petrișor a povestit la emisiunea CONTEXT cum acționau salvatorii din Turcia, cum trăiau ei dar și sinistrații și ce senzații și sentimente te lovesc când asiști la operațiuni de căutare a supraviețuitorilor. "Prima dată mi s-a ridicat părul pe mână când s-a strigat «LINIȘTE!»", "e un praf de e greu de povestit cât de greu este să respiri acolo" sau "cel mai greu lucru de suportat este să vezi rudele" - sunt mărturii ale jurnalistului TVR care a trimis corespondențe din infernul turc. 

Românii din Spania întind o mână de ajutor sinistraților din Turcia și Siria. Mario, cel mai tânăr voluntar: "Am văzut că toate edificiile erau pe jos, copiii erau dedesubt și au rămas fără mamă și fără tată"

Spaniolii au donat tone de îmbrăcăminte şi alimente pentru Turcia şi Siria. Au fost organizate campanii umanitare în şcoli, în centre culturale, asociații sau săli polivalente. Într-o localitate de lângă Madrid şi românii au întins o mână de ajutor. Urmăriţi un reportaj în exclusivitate, de la corespondentul nostru în Spania, Oana Dobrescu.

Imagini șocante în Turcia, cu sute de cadavre aliniate pentru înhumare. Bilanțul deceselor în urma cutremurului devastator a trecut pragul de 33.000. Echipele de salvatori din Austria au revenit în teren

Peste 33.000 de oameni au murit în cutremurul devastator care a lovit zona de frontieră Turcia-Siria. Numărul morţilor creşte continuu, iar şansele de a mai găsi supravieţuitori sub clădirile dărâmate au scăzut dramatic. Preşedintele Erdogan promite că oraşele afectate vor fi reconstruite în cel mai scurt timp. În mai puţin de 4 luni ar trebui să aibă loc alegeri în Turcia, iar preşedintele avea probleme de popularitate şi înainte de cutremur.

Mesaj impresionant pentru pompierii români: Vă mulțumesc din toată inima pentru că mi-ați salvat fratele și soția, în mod special bărbatului cu casca roșie! Vă sunt dator toată viața!

Vin mărturii tulburătoare de la pompierii români aflaţi în Turcia. Aceştia fac eforturi supraomeneşti să caute şi să salveze victimele afectate de cutremur, dar dincolo de durerea de nedescris au parte şi de momente emoţionante. Un mesaj deosebit a venit de la fratele unui bărbat salvat de pompierii români, care a ţinut să transmită un mesaj de mulţumire "bărbatului cu cască roşie". Nu i-a văzut faţa, dar l-a îmbrăţişat când salvatorii români i-au scos fratele şi cumnata de sub plăcile de beton. Bărbatul cu cască roşie este locotenentul Bogdan Toma şi a făcut mărturisiri impresionante pentru Știrile TVR.