Bilanțul deceselor provocate de cutremure în Turcia și Siria a depășit 22.700. Încă se întâmplă miracole: O femeie în vârstă de 40 de ani a fost salvată de sub ruine după 104 ore

Numărul deceselor în Turcia și Siria ajunge la 22.765. Numărul morților în Turcia a crescut la 19.388, potrivit președintelui Recep Erdogan, care a declarat că 77.711 de persoane au fost rănite. Numărul deceselor în Siria vecină a fost estimat la 3.377, ceea ce duce la un număr total de decese de 22.765. Se estimează că numărul celor care și-au pierdut viața va crește în zilele următoare, notează The Guardian. 

Echipele speciale fac imposibilul să salveze vieți în Turcia și Siria. În Iskenderun operațiunile sunt îngreunate de apa care a năvălit pe străzile orașului

Peste 21.000 de oameni și-au pierdut viața în cutremurele din Turcia și Siria, iar bilanțul va mai crește, probabil, pe măsura trecerii timpului. Ajutoarele sosesc din toată lumea, inclusiv din țările arabe. Însă în nord-vestul Siriei, controlat de susținătorii opoziției, abia a intrat primul convoi cu ajutoare. ONU se teme de un dezastru umanitar de proporții in această țară.

Crește valul de furie la adresa președintelui Erdogan: "Unde este statul? Unde este?"

Oamenii afectați de cutremure sunt revoltați, după ce au așteptat chiar și două zile ajutorul autorităților. Ca să oprească tsunamiul de critici, regimul de la Ankara a suspendat temporar rețeaua Twitter, unul dintre cele mai importante canale de comunicare, inclusiv pentru coordonarea eforturilor de salvare. Marinela Mititelu explică.

"Pentru a alina puţin suferinţa persoanelor afectate de cutremur". Grecia trimite ajutoare și salvatori în Turcia, trecând peste rivalitatea istorică

Grecia a trimis mii de corturi, paturi şi pături în Turcia pentru a ajuta sutele de mii de oameni lăsaţi fără acoperiş deasupra capului de cutremurele devastatoare din această săptămână, într-un act de solidaritate cu un stat vecin care este aliat în cadrul NATO dar şi un rival istoric, relatează Reuters.

Bilanțul morților în urma cutremurelor din Turcia și Siria a depășit 20.000. Aproape 650 de replici, până acum. Sute de mii de oameni s-au adăpostit în corturi ridicate pe stadioane și în centrele orașelor

Numărul morților în urma cutremurului a crescut acum la peste 20.000, după ce instituția pentru gestionarea dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia a publicat cea mai recentă actualizare. Aproape 650 de replici au fost înregistrate după cele două cutremure majore de luni, potrivit Agenției de gestionare a dezastrelor din Turcia (AHAD). Primul convoi umanitar a ajuns în nord-vestul Siriei.