sesiune extraordinară
Social-democrații și liberalii au pornit un adevărat război pe scena politică. Moțiunea de cenzură citită joi în Parlament a venit cu acuzații din ambele tabere, iar acum problema va fi tranșată de judecătorii CCR. Liberalii au contestat procedura prin care PSD vrea să dărâme guvernul condus de Ludovic Orban. Social-democrații s-au reunit în ședință vineri.

Moţiunea de cenzură a PSD la adresa Cabinetului Orban a fost citită în plenul Parlamentului. Vineri, conducerea partidului decide calendarul pentru vot
După ce a fost citită în plenul reunit, moțiunea de cenzură depusă de PSD împotriva guvernului Orban va ajunge pe masa judecătorilor CCR. Premierul a anunțat imediat după prezentarea documentului că va sesiza Curtea Constituțională pentru un conflict juridic între Guvern și Parlament. Motivul: moțiunea a fost depusă în timpul unei sesiuni extraordinare.
Guvernul ar putea contesta la CCR moțiunea de cenzură. Ludovic Orban: În 30 de ani nu s-a întâmplat așa ceva
Guvernul ia în calcul să atace la Curtea Constituțională decizia PSD de a depune moțiune de cenzură în sesiunea extraordinară. Premierul Ludovic Orban spune că în ultimii 30 de ani nu s-a mai depus o moțiune în vacanța parlamentară. Textul va fi citit în plenul Parlamentului peste două zile, dar nu s-a stabilit și când va fi dat votul.

Camera Deputaților: Sesiune extraordinară pentru încă două săptămâni
Camera Deputaţilor este convocată într-o nouă sesiune extraordinară, în perioada 16 - 31 iulie, în prelungirea actualei sesiuni extraordinare, a decis astăzi Biroul permanent al forului legislativ.

Camera Deputaților și Senatul intră în sesiune extraordinară
Camera Deputaţilor şi Senatul sunt convocate de miercuri în sesiune extraordinară pentru perioada 1 - 15 iulie. Printre prioritățile celor două camere se numără iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" şi proiectul privind stabilirea datei alegerilor locale.

CSM reiterează solicitarea transmisă Parlamentului de a renunța la eliminarea pensiilor de serviciu
Consiliul Superior al Magistraturii reiterează marţi solicitarea adresată Parlamentului privind renunţarea la iniţiativa legislativă prin care se doreşte eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților.
Parlamentul a eliminat pensiile speciale pentru mai multe categorii. Excepţie fac militarii şi poliţiştii
Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaților a adoptat, marți, decizional, un proiect de lege în acest sens. Printre categorii se numără parlamentari, magistrați și funcţionari publici cu statut special, excepție făcând militarii și polițiștii.
Guvernul își asumă răspunderea în parlament miercurea viitoare pe legea care prevede că primarii vor fi aleși în două tururi
Primarii ar urma să fie aleși după două tururi de scrutin, nu după unul, ca până acum, dacă guvernul va supraviețui moțiunii de cenzura pe care PSD o va depune după angajarea răspunderii în parlament. Președintele Klaus Iohannis a solicitat legislativului să se întrunească în sesiune extraordinară, iar Ludovic Orban va veni să prezinte săptămâna viitoare proiectul de modificare a alegerii primarilor.

Surse: PSD depune vineri la Parlament cererea pentru convocarea sesiunii extraordinare
PSD va depune mâine cererea pentru convocarea sesiunii extraordinare în cadrul căreia ar urma să se voteze eliminarea pensiilor speciale, au relatat surse parlamentare pentru Mediafax.