Greva generală din Educaţie continuă, propunerea Guvernului privind creşterea salariilor cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic şi cu 400 de lei pentru personalul nedidactic din învăţământ fiind respinsă de sindicalişti, au anunţat, miercuri seara, liderii federaţiilor sindicale din Educaţie. Guvernul are totuși pregătit textul ordonanței privind majorările salariale pe care sindicaliștii le-au respins și pe care executivul a anunțat că o adoptă joi. Lideri de sindicat au declarat că persoane care aparțin partidului AUR i-ar instiga pe cei mai mulți dintre sindicaliști să continue acestă grevă, cu toate că ei consideră în acest moment că a fost îndeplinit mandatul cu care au venit la negocieri.
Profesorii au respins ultima ofertă a Guvernului și vor continua greva declanșată în 22 mai, au anunțat miercuri seara liderii federațiilor sindicale, după noi discuții avute la Palatul Victoria. Propunerile Guvernului au fost transpuse într-o ordonanţă de urgenţă privind creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar pentru personalul didactic, reprezentând un avans din creşterea pe grila din viitoarea lege a salarizării, pe care executivul a anunțat că o adoptă joi. Anunțul ordonanței a venit miercuri, după consultări cu sindicatele și după ce președintele Klaus Iohannis i-a chemat la discuții pe liderii coaliției de guvernare. Liderii de sindicat au prezentat oferta sindicaliștilor, care însă au respins-o.
Întâlnirea dintre comisia ministerială desemnată de premier pentru negocieri și liderii sindicatelor din învăţământ s-a finalizat cu o propunere suplimentară din partea Guvernului: acordarea unor sume, în iunie și octombrie, sub forma unui card pentru cariera profesională. Pentru personalul didactic, sumele sunt de 1.000 de lei în luna iunie și 1.500 de lei, în octombrie. Iar pentru cel nedidactic, cele două tranșe vor fi de 500 de lei fiecare. Liderii sindicali au spus că se vor consulta cu colegii lor din teritoriu și vor da un răspuns până joi, la ora 12.00.
Greva profesorilor nu este ușor de oprit. Angajaţii din învăţământ rămân, cel puţin momentan, fermi pe poziţii: Nu renunţă la protest. Iar unii au început să iasă în stradă. La Iași și Piatra Neamț mii de oameni au protestat nemulțumiți de felul în care este tratată Educația din România. Negocierile au continuat însă la București: liderii de sindicat și mai mulți miniștri discută în detaliu revendicările și eventuale soluții. Dar actualul premier şi viitorul șef al Guvernului nu participă la dialog. Președintele Klaus Iohannis speră însă ca totul să se termine amiabil. Însă fără o ofertă substanţială şi rapidă, angajaţii din învăţământ nu renunță la grevă, indiferent cât va dura.
O nouă propunere legislativă riscă să tensioneze şi mai mult relaţiile din coaliţie. Liberalii vor ca liderii de sindicat să nu mai fie şi membri de partid, dar PSD îşi vede astfel îngrădită influenţa în zona sindicatelor. De cealaltă parte, sindicaliştii nu se opun introducerii unei astfel de măsuri, doar să fie validată de CCR, și nici nu cred că astfel vor scăpa de presiunile din zona politică.
Controversă în jurul vizitei inopinate de acum 4 zile a ministrului Educației. Sindicatele o atenționează pe Monica Anisie pentru modul în care s-a comportat cu un cadru diactic care ţipa la copii. Pedagogic nu se face aşa, susțin sindicaliștii, contraziși de reprezentanții părinților, care sar în apărarea copiilor. Pentru a calma spiritele, ministrul Educației își pune cenușă în cap și își cere scuze, într-o postare pe pagina de Facebook.
Salariile personalului nedidactic se vor majora cu circa 20%, prin acordarea sporului de vechime, de această creștere urmând să beneficieze 53.000 de oameni, a declarat, miercuri, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu.