sindicat
Astăzi este termenul limită pentru evacuarea chioşcurilor de la metrou. Metrorex a trimis o notificare firmei care administrează aceste unităţi, informează Agerpres.
Cătălin Drulă, despre greva de la metrou: O acțiune ilegală dă peste cap viața unui întreg oraș
La câteva ore după declanșarea protestului sindicaliștilor, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, scrie că greva de la metrou este ilegală.
Sindicaliştii Sanitas anunţă proteste începând de joi, nemulţumiţi de anunţurile referitoare la reducerea sporurilor
Sindicaliştii Federaţiei Sanitas vor picheta sediile Guvernului, Parlamentului şi ministerelor în perioada 11 - 19 februarie, în semn de protest faţă de anunţurile autorităţilor referitoare la reducerea sporurilor pentru angajaţii bugetari, suspendarea acordării voucherelor de vacanţă pentru anul 2021 şi reducerea indemnizaţiei de hrană.
Urgențe pentru ambulanțieri. Guvernul a decis permanentizarea celor 1.000 de posturi suplimentare
Premierul Ludovic Orban şi reprezentanţii Federaţiei Naţionale Sindicale Ambulanţa din România au convenit, în cadrul întâlnirii avute marţi, să fie permanentizate cele 1.000 de posturi suplimentare din serviciul de ambulanţă alocate în perioada stării de alertă institută ca urmare a pandemiei de COVID-19, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Guvernului.
Polițiștii locali intră în grevă japoneză, în urma afirmațiilor ministrului Marcel Vela
Polițiștii locali anunță că intră în grevă japoneză, începând de miercuri până vineri, după ce „ministrul Marcel Vela a declanşat o campanie împotriva categoriei profesionale a politiştilor locali, prin declaraţii mincinoase şi denigratoare”, transmite Sindicatul Pro Lex.
Franța: Sindicatele organizează mitinguri care se suprapun peste altă zi de grevă
Franța continuă să fie blocată de grevă. Stațiile de metrou sunt închise, multe trenuri și avioane sunt anulate, iar serviciile publice sunt nefuncționale! La acestea s-a adăugat și un record: cozi de mașini în regiunea pariziană întinse pe 630 km.
Grevă de avertisment la metrou joi, între 4:00 și 6:00. Ministrul Transporturilor: Metroul București nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului
Joi, la prima oră, angajații de la Metrou fac grevă, nemulțumiți că nu au obţinut de la conducerea companiei salarii mai mari cu peste 40% și nici creșterea numărului de salariați.
Mai mulți mineri de la Cariera Roșiuța din județul Gorj au intrat în greva foamei
Zece mineri de la Cariera Roșiuța din judetul Gorj, au intrat în greva foamei, nemulțumiți de nivelul salariilor care, spun ei, sunt mai mici decât al unei femei de serviciu din administrație.
Zboruri anulate la Berlin din cauza grevei personalului de la sol din aeroporturi
Aproape toate zborurile au fost anulate pe principalele aeroporturi din Berlin (Tegel și Schonefeld) din cauza grevei personalului de la sol.
- 1
- 2

