Sinteşti
Capitala a fost sufocată din nou de un aer otrăvitor. Şeful Gărzii de Mediu Bucureşti spune că senzorii de poluare au indicat vineri seară valori mai mari şi cu 40%. Cel mai probabil, spun cei care luptă pentru protecţia mediului, de vină sunt incendiile de deşeuri și de vegetaţie din Sinteşti, unde, la finalul anului trecut, localnicii i-au luat la bătaie pe comisarii Gărzii de Mediu.
Magistrați indulgenți. Mai multe persoane implicate în fraude bancare au primit pedepse reduse
Zeci de persoane din Sinteşti, implicate în fraude bancare, au scăpat de închisoare, iar altele au primit pedepse mult reduse față de cele date de Curtea de Apel București în februarie 2019.

Amenzi de 180.000 de lei după descinderile vizând arderile ilegale din zona București-Ilfov
Autoritățile au dat amenzi în valoare de 180.000 de lei și au s-a impus evacuarea deșeurilor identificate la Sintești, Vidra și Jilava, precum și predarea acestora către operatorii economici autorizați, a transmis, vineri, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Razie la Sintești, unde se ard ilegal deșeuri. Localnicii se apără: "Facem și noi un grătar sau dăm foc la gunoi în curte"
Razie a autorităților în localitatea Sintești, de lângă București. Localnicii sunt suspectați că ard ilegal deșeuri și poluează Capitala. "Facem și noi un grătar sau dăm foc la gunoi în curte", s-au apărat aceștia.

Ministerul Mediului: Amenzi de 168.000 de lei în urma controalelor de la depozitele de deșeuri din Sintești
Ministerul Mediului a anunțat, sâmbătă, că, în urma verificărilor demarate pentru destructurarea unor rețele de depozitare și ardere ilegală a deșeurilor din Sintești, județul Ilfov, au fost aplicate 8 amenzi în valoare de 168.000 de lei. Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, au fost verificate mai multe depozite situate pe raza localităților Sintești, comuna Vidra și comuna Jilava, unde au existat suspiciuni de activități ilegale.
Descinderi de amploare la colectorii de deșeuri din Sintești, Ilfov
Peste 200 de polițiști, jandarmi și inspectori ai Gărzii de Mediu au făcut o razie prelungită astăzi în Sinteşti, Ilfov, pentru a afla cine arde deşeuri ilegal şi poluează masiv zona. Sunt firme, dar şi persoane fizice care ard cabluri, cauciucuri şi alte deşeuri pentru a obţine şi topi metale. Mulţi dintre cei care se ocupă cu astfel de activităţi nu au acte şi au fost amendaţi.