Germania a raportat joi peste 65 de mii de noi cazuri de infectare cu coronavirus. Carantină pentru nevaccinați în Slovacia. Austria Superioară și Salzburg, în lockdown total de luni

Record absolut de infectări în Germania - 65.371 - la o zi după ce cancelarul în exerciţiu, Angela Merkel, avertiza că situaţia este dramatică. Camera inferioară a parlamentului a adoptat noi măsuri sanitare. Restricţii au fost anunţate şi în Belgia, în timp ce medicii greci care lucrează la privat au primit ordine să ajute spitalele de stat.

Slovacia introduce de luni carantina obligatorie de 14 zile la intrarea în țară

Slovacia introduce de luni, 15 februarie, carantina obligatorie de 14 zile pentru călătorii care vor veni în ţară, transmit dpa şi TASR, preluate de Agerpres. Decizia a fost luată în principal din cauza variantei sud-africane a coronavirusului, considerată mult mai contagioasă. Noua tulpină a fost depistată inclusiv în ţara vecină, Austria, nu însă şi în Slovacia, după cum a precizat ieri ministrul Sănătăţii, Marek Krajci, în urma şedinţei de guvern.

Slovacia: Testare în masă a populației

Testare în masă a populației din Slovacia. Pe întreg teritoriul țării s-au deschis peste 3600 de puncte în care slovacii sunt testați gratuit.

Numărul cazurilor de COVID crește în Europa. Premierul suedez, intervenție fără precedent: "Sănătatea şi viaţa sunt în pericol. Tot mai mulţi oameni mor"

Dinamica pandemiei de coronavirus rămâne pe muchie de cuțit: dacă în Italia numărul infectărilor a scăzut, a crescut bilanțul deceselor și al internărilor la terapie intensivă. În Suedia, una dintre cele mai relaxate țări europene, premierul a ieșit public ca să tragă un serios semnal de alarmă.

Slovacia

Slovacia este singura țară din lume care a început teste COVID în masă, la nivelul întregii populații. Nu sunt obligatorii! Dar de astăzi, slovacii vor putea fi amendați dacă la un control făcut pe stradă nu prezintă rezultatul unui test negativ.