Președintele SUA, Joe Biden, s-a adresat națiunii din Biroul Oval: Suntem în fața unui punct de inflexiune al istoriei. Voi trimite Congresului o cerere urgentă de buget pentru a sprijini partenerii noștri esențiali - Israelul și Ucraina

Președintele Statelor Unite a vorbit națiunii americane după vizita fulger în Israel și discutarea situației din Orientul Mijlociu cu premierul Israelului Benjamin Netanyahu. Faptul că președintele a ținut acest discurs din Biroul Oval a marcat momentul unui anunț de mare însemnătate. "Suntem în fața unui punct de inflexiune al istoriei, unul dintre acele momente în care deciziile pe care le luăm astăzi vor determina viitorul pentru decenii care vor veni. Despre asta aș vrea să vă vorbesc", a declarat Joe Biden.