Barometrul securității energetice | 82,3% dintre respondenți sunt de părere că proiectele mari de investiții în energie ar trebui încurajate de statul român

A treia ediție a Barometrului Securității Energetice a fost lansată astăzi, 15 iunie 2021, în cadrul unui eveniment organizat la Clubul Diplomatic. Barometrul este structurat pe trei capitole (Cap. I: Percepții generale privind direcția în care merge România, Cap. al II-lea: Securitate energetică – Politici publice în domeniul energiei, Cap. al III-lea: Evaluări ale populației cu privire la relațiile internaționale) și include date spectaculoase despre direcția țării, încrederea în instituții, accesul și extinderea rețelei de gaze naturale, schimbarea furnizorilor, protejarea consumatorilor vulnerabili, marile investiții din energie, extinderea producției de energie nucleară, exploatarea gazelor de la Marea Neagră, taxarea în domeniul energetic, naționalismul economic asociat sectorului energetic, Acordul Verde European, relația cu Uniunea Europeană, relația cu SUA, încrederea în alte țări.

Întrebare surprinzătoare pentru localnicii din Târgu Neamț, adresată într-un sondaj inițiat de primărie: Câți ani credeți că mai aveți de trăit?

Sondaj controversat inițiat de Primăria din Târgu Neamț. Edilii locali au apelat la chestionare pentru stabilirea strategiei de dezvoltare locală pentru viitorii ani. Până aici, nimic neobișnuit însă una dintre întrebări i-a contrariat pe localnici. Mai exact oamenii au fost întrebați, printre altele, cați ani cred că mai au de trăit.

Sondaj | "Atitudinea față de companii străine, raportarea la Ungaria, atitudinea față de minorități, Spațiul Schengen". 50% dintre români: aderarea României la Schengen, blocată din motive economice

Jumătate dintre români sunt de părere că România nu a fost încă admisă în spațiul Schengen deoarece unele state europene blochează aderarea României din motive economice. Este una dintre cele mai importante concluzii ale sondajul de opinie intitulat ”Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naționalist în era dezinformării și fenomenului știrilor false”. Sondajul a fost realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield la comanda think-tank-ului STRATEGIC Thinking Group în cadrul unui proiect de cercetare sprijinit de The German Marshal Fund of the United States și finanțat de Black Sea Trust for Regional Cooperation prin True Story Project.

SONDAJ | Majoritatea japonezilor nu vor spectatori străini la JO de la Tokyo

Majoritatea japonezilor se opun prezenţei publicului venit din străinătate la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din cauza pandemiei de coronavirus, conform unui sondaj dat publicităţii luni, în timp ce organizatorii urmează să anunţe o decizie pe această temă în cursul unii martie, informează AFP.