Pacienți sub acoperire în spitale. Ministerul Sănătății vrea să identifice medicii și asistentele care cer șpagă

De trei săptămâni, Ministerul Sănătăţii trimite pacienţi falşi în spitale ca să identifice medicii, asistentele, infirmierele ori brancardierii care cer şpagă. Măsura care face parte dintr-o strategie anticorupţie este criticată şi de sindicate şi de asociaţiile de pacienţi. Există deja o victimă, susţine Sorina Pintea. Un angajat care a cerut şpagă ca să ajute un pacient.

"Avem salarii mărite, nu ne trebuie șpagă!". Afișe lipite de conducerea Spitalului județean din Slatina

"Nu vrem șpagă!". Astfel se poate rezuma campania mai puțin obișnuită a Spitalului judeţean din Slatina. Conducerea spitalului spune că astfel vrea să-i dezobișnuiască pe pacienți să le mai dea atenții medicilor și asistentelor. Pentru a împiedica pacienții să mai ofere atenții personalului medical, conducerea unităţii a pus afișe prin care anunță: "Avem salarii mărite, nu ne trebuie șpagă!". Afișele au fost amplasate în toate zonele aglomerate din unitatea medicală. Faptul că managerii spitalului au afişat cuantumul salariilor brut i-a nemulţumit pe unii angajaţi.

Inițiativă legislativă: Șpaga pentru medic, donație către spital. Ministerul Sănătății va publica lista donațiilor

Parlamentarii vor să elimine practica plicului către medic. Banii pe care pacienții îi pun în halatul medicului s-ar putea muta în visteria spitalelor sub formă de donație. Prin această inițiativă, parlamentarii vor să legifereze și să fiscalizeze veniturile suplimentare. Potrivit prevederilor, pacienții care vor să mulțumească doctorului pot dona banii unității spitalicești.