spania temperaturi ridicate
Peste 550 de persoane au fost evacuate în vestul Spaniei din cauza unui incendiu amplu de vegetaţie, au anunţat vineri autorităţile spaniole, care au trimis la faţa locului o unitate militară specializată în combaterea incendiilor de mari dimensiuni, informează AFP, preluată de Agerpres.
Situație alarmantă în Spania din cauza secetei. În regiunile Catalonia și Andaluzia apa a fost raționalizată. În sudul țării au fost doborâte recordurile de temperatură pentru luna aprilie
E o situație alarmantă în Spania din cauza secetei. Cele mai afectate regiuni sunt Catalonia și Andaluzia unde apa a fost raționalizată. În unele localități apa potabilă este adusă zilnic, cu cisterna, iar localnicii pot umple câte un bidon de 5 litri. În sudul țării au fost doborâte recordurile de temperatură pentru luna aprilie.
Spania se confruntă cu canicula timpurie și incendiile numeroase din zona de nord
Sunt temperaturi de foc în Spania. În insulele Canare s-au înregistrat 40 de grade, iar în nordul țării sunt o sută de incendii active. Și în Castellon pompierii luptă în continuare cu flăcările care au mistuit aproape 5000 de hectare.

