Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, interviu pentru publicația austriacă Die Presse: Prin decizia sa privind Schengen, Austria a generat multă nemulțumire în România

"Decizia Austriei de a bloca aderarea României la spațiul Schengen a fost nedreaptă, neașteptată și nu a fost anunțată în prealabil", a declarat șeful diplomației de la București, Bogdan Aurescu, pentru publicația Die Presse. "Austria nu ne-a spus niciodată anterior că România ar fi trebuit să facă ceva anume. România nu este parte a problemei, dorim să fim întotdeauna parte a soluției", a precizat Aurescu. StirileTVR.ro vă prezintă integral interviul în care sunt abordate subiecte la zi, inclusiv situația din Ucraina și tentativele Rusiei de a destabiliza Republica Moldova.

Președintele Klaus Iohannis, discuție prin telefon cu omologul bulgar, pe tema Schengen. Cei doi au fost de acord că subiectul trebuie menținut activ la nivel european, pentru a facilita o decizie pozitivă în cursul acestui an

Preşedintele Klaus Iohannis a avut joi o convorbire prin telefon cu președintele Bulgariei, Rumen Radev, despre aderarea celor două state la spaţiul Schengen şi despre modalităţile de depăşire a blocajului înregistrat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din decembrie anul trecut, conform Administraţiei Prezidenţiale.

Austria condiționează aderarea României de reforma Schengen. Țara noastră riscă amânarea cu doi ani a intrării în spațiul de liberă circulație

Austria îşi înmulţeşte semnalele la adresa Comisiei Europene în privinţa reformei politicii de azil folosindu-se din nou de România şi Bulgaria. Ministrul Afacerilor Europene condiţionează accesul celor două ţări - în spaţiul de liberă circulaţie - de o procedură complexă de reformare a unui sistem care ţine de Bruxelles şi nu de Bucureşti sau Sofia. În aceste condiţii, există riscul ca, dacă e lansat un complex proces legislativ de reformare a spaţiului Schengen şi politicii de azil, România şi Bulgaria să rămână pe dinafară până la finalizarea acestuia, cel mai probabil peste doi ani.

Iohannis: În două săptămâni nu mă aștept să se rezolve problema abordării austriece în privința Schengen. Chestiunea se tranșează la Consiliul JAI. Convingerea mea - când va fi pusă pe agendă, va primi răspuns pozitiv

Președintele Klaus Iohannis a ținut să sublinieze la finalul întâlnirii pe care a avut-o luni cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, că nu se așteaptă ca în două săptămâni să se rezolve problema abordării austriece și problema abordării olandeze cu Bulgaria. "Voi continua toate discuțiile, însă nu mă aștept ca la Consiliul extraordinar din februarie această temă să fie dezbătută", a declarat el. "Noi, UE nu putem să ne permitem încă un eșec", a declarat șeful statului.

Preşedinta Parlamentului European, la Bucureşti. Iohannis: Am apreciat în mod deosebit implicarea d-nei președinte personal, dar și a Parlamentului în speța Schengen. Am rugat-o să păstreze această abordare

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, efectuează luni şi marţi o vizită de lucru în România. Luni după-amiază a fost primită la Palatul Cotroceni de președintele Klaus Iohannis. "Parlamentul European și doamna președinte Metsola au fost din capul locului de partea noastră și au recomandat, și prin vot politic, și prin discuții politice, primirea României în spațiul Schengen", a declarat președintele Klaus Iohannis în conferința de presă organizată la finalul întâlnirii. "Am rugat-o pe doamna președinte să păstreze această abordare și acest optimism și în continuare, cu speranța noastră legitimă ca, în anul care vine curând, în 2023, România să devină parte din spațiul Schengen", a adăugat șeful statului.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu: Veto-ul Austriei rămâne unul nejustificat într-o Europă a principiilor și a cooperării cu bună-credință

Veto-ul Austriei în chestiunea aderării României la spaţiul de liberă circulaţie "rămâne unul nejustificat într-o Europă a principiilor şi cooperării cu bună-credinţă", a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu. El a adăugat că ţara noastră a beneficiat în dosarul Schengen de cel "mai puternic şi mai vocal sprijin".

Aderarea la Schengen, emoții pentru o decizie unanimă - speranțe în lobby-ul președintelui Klaus Iohannis în rândurile popularilor europeni și în așteptatul plan al Comisiei Europene privind imigrația ilegală

Vot pozitiv în Parlamentul Suediei pentru intrarea României în spațiul Schengen. Guvernul olandez a decis că va accepta aderarea României şi Croaţiei la spaţiul Schengen, dar va bloca aderarea Bulgariei, întrucât consideră că această ţară nu întruneşte condiţiile necesare. Avem însă în continuare emoții cu o decizie unanimă pe 8 decembrie, în Consiliul JAI. Opoziţia Austriei i-a prins în ofsaid pe guvernanţi. În aceste condiții, speranțele sunt în lobby-ul pe care îl va face preşedintele Klaus Iohannis printre popularii europeni, inclusiv cei austrieci, dar şi în mult aşteptatul plan al Comisiei Europene pentru reducerea imigraţiei ilegale.