specii pe cale de dispariţie
Inger Andersen, directorul executiv al programului de mediu al ONU a avertizat că „suntem în război cu natura" și că trebuie să facem pace, în timp ce țările se reunesc la Cop15 la Montreal pentru a ajunge la un acord privind protejarea biodiversității planetei.
Australia a pierdut mai multe specii de mamifere decât orice alt continent. În ultimii 5 ani, comunităţile ameninţate de catastrofe au crescut cu 20 la sută
Australia este continentul de pe care au dispărut cele mai multe specii de animale, în principal mamifere. Şi tot aici lista cu vietăţile pe cale de dispariţie este cea mai lungă. Experţii pun această situaţie pe deteriorarea constantă a mediului înconjurător.
Anglia: Un pui de girafă s-a născut la Grădina Zoologică din Chester
Grădina zoologică din Chester, Anglia, are un nou locatar: un pui de girafă mascul.
Specii în pericol. Extinderea orașelor africane reduce habitatul animalelor
Dezvoltarea unor state africane, cum este cazul Keniei, poate duce la dispariția unor specii și așa aflate în pericol. Șoselele și viaductele au ajuns la hotarul rezervației naturale de lângă Nairobi. Din această cauză animalele sunt din ce în ce mai stresate.
Un vultur pleșuv sur, specie dispărută în România, a fost salvat de pe un câmp din Constanța
O specie dispărută la noi, vulturul pleşuv sur a fost zărit la Constanța. Exemplarul a fost salvat de pe câmp de o familie din comuna Gârliciu, judeţul Constanţa. Oamenii au văzut ăa este în suferință și au ajutat pasărea. A ajuns la noi din Bulgaria.