Spitalul Judeţean Timişoara
Persoanele diagnosticate cu diabet zaharat sunt printre cele mai expuse în fața coronavirusului. Iar statistica la nivel național arată îngrijorător - un român din zece are boala. Ca să nu fie nevoite să meargă în cabinetele medicilor pentru consultații, Spitalul Județean de Urgență din Timișoara a dezvoltat un program de telemedicină gratuit, special pentru pacienții cu diabet din toată țara.

Spitalul Județean Timișoara redeschide "zona roșie", pe fondul creșterii numărului de infectări cu coronavirus
Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, Raul Pătraşcu, a anunţat că unitatea va redeschide "zona roşie" şi va pune la dispoziţie 76 de paturi pentru bolnavii COVID-19, inclusiv paturi de terapie intensivă, după ce medicii Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din oraş au anunţat că nu mai au niciun loc disponibil la ATI pentru cei infectaţi cu SARS-CoV-2.
Focar de coronavirus la Spitalul Județean din Timișoara. Pacienți și cadre medicale, depistați pozitiv la un control de rutină
În Timiș a fost descoperit un nou focar de COVID-19 la Spitalul județean, cu ocazia unei testări de rutină. Sunt și pacienți și cadre medicale din Clinica de chirugie vasculară. La Botoșani, probleme ridică lipsa acută de personal în Spitalul județean, inclusiv pe parte administrativă. O alta mare unitate din țară, Sfântul Spiridon din Iași, se confruntă cu un val de cereri de testare din partea celor speriați că au luat virusul de la apropiați testați pozitiv.

Timiş: 9 asistente şi infirmiere şi 10 pacienţi de la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean, confirmaţi cu COVID-19
Nouă asistente şi infirmiere şi zece pacienţi de la Clinica de Chirurgie Vasculară a Spitalului Judeţean Timişoara au fost depistaţi pozitiv la testul COVID-19, secţia fiind carantinată pentru următoarele 14 zile, a anunţat, miercuri, managerul Raul Pătraşcu.
Acuzații la Spitalul Județean Timișoara: un pacient a murit după ce a fost operat de un medic "voluntar", nu de șeful Clinicii de chirurgie vasculară, cum era trecut în acte
Anchetă la Spitalul județean din Timișoara, după ce un pacient ar fi fost operat de un alt medic decât cel care trebuia, iar cel care a făcut intervenția avea doar un contract de voluntariat. Conducerea spitalului a sesizat Poliția și Parchetul. În replică, medicii implicați în scandal susțin că au fost împreună în sala de operație. Pacientul a murit la scurt timp după intervenție.
A crescut numărul pacienţilor cu infecţii contractate în spitale. Raportări lunare la Spitalul Judeţean din Timişoara
Rapoartele Direcţiei de Sănătate Publică Timiş arată o creştere a numărului infecţiilor nosocomiale contractate în spitalele din judeţ. Numărul pacienţilor cu infecţii asociate actului medical a fost mai mare în 2016 faţă de 2015.