Focar de coronavirus la Spitalul Județean din Timișoara. Pacienți și cadre medicale, depistați pozitiv la un control de rutină

În Timiș a fost descoperit un nou focar de COVID-19 la Spitalul județean, cu ocazia unei testări de rutină. Sunt și pacienți și cadre medicale din Clinica de chirugie vasculară. La Botoșani, probleme ridică lipsa acută de personal în Spitalul județean, inclusiv pe parte administrativă. O alta mare unitate din țară, Sfântul Spiridon din Iași, se confruntă cu un val de cereri de testare din partea celor speriați că au luat virusul de la apropiați testați pozitiv.

Clinica pentru mari arși de la Iași a transferat o femeie la București pentru că nu mai are locuri

O femeie de 47 de ani care a suferit arsuri grave după ce i-a luat foc casa a fost transportată în cursul nopții de sâmbătă spre duminică la București, pentru că în Clinica pentru mari arși de la Iași toate paturile sunt ocupate. Semnalul de alarmă privind imposibilitatea de a interna și alți pacienți a fost tras încă de vineri de reprezentanții clinicii.