Cîțu, răspuns pentru protestatari: Când economia trecea prin cea mai mare criză din ultima sută de ani, sectorul public a primit creșterea salarială. Anul acesta nu e nimeni dat afară, toată lumea primește sporuri

Premierul Florin Cîțu spune că nu vor fi dați afara angajați din sectorul public anul acesta și nici nu le vor scădea salariile. Este răspunsul dat sindicaliștilor care protestează în aceste zile din cauza înghețării salariilor și eliminării unor beneficii.

Bugetul pentru anul 2021, în focul dezbaterilor din Parlament

Ajuns cu întârziere în Parlament, bugetul acestui an a intrat în focurile dezbaterilor din comisii. Şi a primit avize pe repede înainte, chiar dacă Opoziţia a depus sute de amendamente. Coaliţia de la Guvernare a respins propunerile celorlalte partide. Aşa că discuţiile au fost aprinse. Premierul şi-a lăsat miniştrii să îşi susţină singuri cauza în faţa parlamentarilor.

Plafoanele indicatorilor specificați în cadrul fiscal-bugetar pe 2021, aprobate în Camera Deputaților, for decizional. Etapă premergătoare dezbaterii bugetului de stat

Camera Deputaţilor a adoptat astăzi proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar pe anul 2021. S-au înregistrat 179 voturi "pentru" şi 135 "împotrivă". Actul normativ, adoptat anterior şi de Senat, precede dezbaterea bugetului de stat pe anul în curs.

Preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu: Bugetul pe 2021 reprezintă începutul corecției macro-economice în România

Bugetul de stat pentru anul 2021 reprezintă începutul corecţiei macroeconomice în România, a declarat astăzi preşedintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, într-o dezbatere de specialitate. "Eu zic că este unul al raţiunii. A-l compara cu bugetele din 2010-2011, când au fost tăiate drastic venituri personal, salarii, este un non-sens", a subliniat Dăianu.

UPDATE Proiectul legii bugetului a fost transmis Parlamentului. Votul final ar urma să fie dat marți, 2 martie

Birourile permanente reunite ale Parlamentului au stabilit parcursul calendaristic pentru bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale. Până joi dimineață, grupurile parlamentare pot depune amendamente la proiectul trimis de Guvern, iar joi după-amiază încep dezbaterile. Discuțiile vor dura până sâmbătă după-amiază. Votul final ar urma să fie dat marți, pe 2 martie.

Florin Cîțu, în Parlament: Avem un buget echilibrat, credibil, construit în jurul investițiilor. Marcel Ciolacu: Dvs nu vreți nicio reformă, pentru că nu aveți nicio viziune

Premierul Florin Cîţu a participat luni după-amiaza, în plenul Camerei Deputaţilor, la „Ora prim-ministrului”, la solicitarea grupului parlamentar al PSD. Tema propusă de social-democrați a fost „Bugetul tăierilor: moartea economică a României”. TVR1 și TVRplus au transmis în direct dezbaterile din Parlament.

UPDATE Guvernul a aprobat forma finală bugetului pentru 2021, cu avizul Consiliului Legislativ. Legea bugetului de stat și legea bugetului asigurărilor sociale vor fi trimise marți către Parlament

Guvernul a aprobat, în ședința de luni seara, proiectul Legii bugetului de stat pentru 2021 în forma finală, cu avizul Consiliului Legislativ. Bugetul ajunge în această săptămână în Parlament. Cel mai probabil, proiectele de lege vor fi trimise marți către Parlament, a anunțat președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.