Sprijin financiar şi noi măsuri de apropiere economică şi culturală între Ungaria şi Republica Moldova

Ungaria a oferit Republicii Moldova un sprijin financiar în valoare de 300.000 euro, prin intermediul NATO Trust Fund, a anunţat joi ministrul de Externe moldovean, Nicu Popescu, în contextul vizitei de lucru efectuate la Chişinău de omologul său de la Budapesta, Peter Szijjarto, conform unui comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

Peste 600 de milioane de euro s-au strâns la București pentru R. Moldova, într-o demonstrație internațională de sprijin. Aurescu: Moldova nu va fi singură în efortul pentru a realiza reformele de care are nevoie

Sprijin pentru Republica Moldova printr-un efort susţinut la nivel internaţional. La iniţiativa Franţei, Germaniei şi României, mai multe ţări, dar şi instituţii financiare vor să ajute Republica Moldova. La reuniunea din Bucureşti, găzduită de şeful diplomaţiei române, s-au strâns peste 600 de milioane de euro cu care Moldova să facă faţă provocărilor din plan economic şi social în perioada următoare.