Reacția preşedintelui SRTV, Doina Gradea, după ce realizatorul Dragoș Pătraru a prezentat în spațiul public mai multe înregistrări audio
Au apărut primele explicaţii ale Preşedintelui - Director General al TVR, Doina Gradea, despre înregistrările făcute publice de Dragoş Pătraru. “Unele discuţii au fost telefonice, când eram singură în birou”, spune şefa TVR, într-un comunicat în care îl acuză pe realizatorul emisiunii “Starea Naţiei” de presiuni.Preşedintele Televiziunii Publice menţionează că nu există nicio măsură luată împotriva vreunui jurnalist din Direcţia Ştiri şi că cele prezentate de realizatorul emisiunii "Starea Naţiei" sunt neadevărate.În finalul declaraţiei, Doina Gradea îşi cere scuze public pentru comentariul legat de aspectul fizic al unei jurnaliste TVR şi spune că nu a avut "nicio clipă intenţia de a jigni în vreun fel".
4 mai 2018, 15:34