În maternitatea Giulești se văruieşte, însă managerul unei alte unităţi medicale susține că germenele rămâne în perete. Propunere: Spitalele să fie închise periodic pentru curățenie

Alţi trei bebeluşi născuţi la maternitatea Giuleşti au fost contaminaţi cu stafilococul auriu. Bilanţul copiilor ajunge astfel la 24. În maternitate se văruieşte de zor. Nu e suficient, susţine managerul unei alte unităţi medicale. Germenele stă în perete şi ar trebui mers până la tencuială. Conducerea de la Giuleşti susţine însă că vopseaua specială omoară bacteriile. Iar dacă maternitatea nu va fi deschisă rapid, Bucureştiul nu va face faţă numărului mare de gravide şi bebeluşi.