Proiect al Ministerului Educației: Activitățile didactice care impun prezența fizică a copiilor pot fi suspendate pe durata stării de alertă

Activităţile didactice ce impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ pot fi suspendate pe durata stării de alertă la propunerea Consiliului de Administraţie al unităţii de învăţământ preuniversitar, cu avizul Inspectoratului Şcolar şi al Direcţiei de Sănătate Publică. Va fi necesară şi aprobarea prin hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă/Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit unui proiect postat pe site-ul Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

CNSU: Starea de alertă se prelungește din 16 august, pentru 30 de zile

Starea de alertă se prelungeşte cu 30 de zile, începând de duminică. Decizia a fost adoptată în ședința de guvern. Premierul a explicat că măsura ține cont de evoluția epidemiei în România, care este cel puțin îngrijorătoare. Un raport al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor arată că țara noastră a ajuns pe primul loc în Uniunea Europeană și la rata cazurilor pozitive și la decesele înregistrate la 100 de mii de locuitori.

Ministerul Sănătății va propune prelungirea stării de alertă. Decizia va fi luata vineri în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

O noua zi cu recorduri negre pentru România. Peste 50 de decese și mai bine de 1.450 de infectări cu noul coronavirus au fost raportate în ultimele 24 de ore. În aceste condiții, Ministerul Sănătății vrea prelungirea stării de alertă. Și atrage atenția că odată cu începerea noului an școlar, în unitățile de învățământ vor fi obligatorii purtarea măștilor și dezinfectantul, pentru că elevii nu vor putea păstra distanța de siguranță.

Tătaru: Starea de alertă ar putea fi prelungită. Esența e să putem gestiona cazurile pozitive. În contextul în care nimeni în țara asta nu o să respecte niște reguli putem ajunge și la mai multe cazuri

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, joi, că starea de alertă ar putea fi prelungită, dacă așa va decide Comitetul Național pentru Situații de Urgență, care se va întruni înainte de ședința de Guvern. Starea de alertă expiră în 14 august.