Guvern: 1200- 1600 de infectări pe zi, la mijlocul lunii august

Guvernanții se așteaptă, în continuare, la o explozie a numărului de infectări cu noul coronavirus. Potrivit documentului care a stat la baza deciziei de prelungire a stării de alertă,  dacă numărul infectărilor va continua să crească în același ritm, din cauza măsurilor de relaxare și din cauza lipsei unor instrumente legislative pentru impunerea regulilor pentru izolare și carantinare, atunci am putea ajunge la o dublare a numărului de cazuri.

Legea carantinei și izolării se naște greu. Şedinţa Senatului a fost suspendată până la definitivarea proiectului

Legea carantinei și izolării se naște greu. La miezul nopții,  după mai multe ore de discuții, senatorii din Comisia Juridică s-au înțeles asupra formei finale. Şedinţa Senatului programată să înceapă joi la ora 12,00 a fost suspendată până la definitivarea proiectului privind carantinarea și izolarea în Comisia juridică. Guvernul anunțase că premierul, Ludovic Orban, va fi prezent la ședință.

Guvernul a adoptat prelungirea stării de alertă cu 30 de zile

Guvernul a adoptat, miercuri, prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, având în vedere creşterea numărului de cazuri de COVID-19 şi deceselor înregistrate la persoane infectate cu SARS-CoV-2, a anunţat viceprim-ministrul Raluca Turcan, la Palatul Victoria, după şedinţa extraordinară a Cabinetului Orban.

Ministrul Sănătății: Prelungirea stării de alertă după 15 iulie este aproape iminentă. Sunt 12 ţări care au restricţii faţă de cetăţenii români, ar trebui să ne pună semne de întrebare

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat luni seara că "prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie este aproape iminentă". Oficialul a arătat că sunt 12 țări care au impus diferite grade de  restricții față de cetățenii români, iar asta "ar trebui să ne pună niște semne de întrebare."

Klaus Iohannis: Fac un apel la Parlament să adopte urgent cadrul de care e nevoie pentru ca autoritățile să protejeze sănătatea oamenilor

Președintele Klaus Iohannis a susținut joi la prânz o declarație de presă prin care a făcut apel la Parlament să adopte cadrul legal care ar permite autorităților să protejeze populația în această criză sanitară. Șeful statului a vorbit despre necesitatea unor soluții legislative care să asigure un just echilibru între drepturile și libertățile protejate de stat, dar care să asigure și depășirea crizei.