Rusia continuă să îşi consolideze capacităţile militare la graniţa cu Ucraina, contrazicând afirmaţiile Moscovei privind retragerea trupelor, a declarat miercuri şeful serviciului de informaţii al Apărării din Marea Britanie.
Deputaţii europeni au aprobat miercuri seară un nou sprijin financiar al UE pentru Ucraina, în valoare de 1,2 miliarde de euro, pentru a ajuta această ţară aflată sub ameninţarea unui nou conflict cu Rusia, relatează AFP.
Casa Albă subliniază miercuri seară că intervalul de timp pentru un potențial atac al Rusiei asupra Ucrainei încă este deschis și a avertizat că Rusia ar putea fabrica un pretext pentru o incursiune pe baza unor raportări false privind gropi comune în Donbas, relatează CNN. De altfel, tema unui "genocid" în zonă a fost invocată de Vladimir Putin la conferința de presă de marți cu cancelarul Germaniei, Olaf Scholz. Ulterior, într-o conferință de presă separată, Scholz a ținut să remarce că Putin a folosit greşit termenul de "genocid".