Ministru de la Berlin: "Trebuie să trecem de iarna aceasta, ca ţară, ca societate, ca economie, pentru că apoi să ne putem modela viitorul cu fermitate şi încredere". Europenii intră la economii severe de energie

De joi, în Germania, clădirile publice nu mai pot fi încălzite decât la maximum 19 grade, cu excepția grădinițelor, școlilor și spitalelor. În plus, fântânile și monumentele nu mai sunt luminate pe timpul nopții. Sunt și restricții privind cât de caldă poate fi apa în piscine.

În UE sunt 12 țări către care rușii fie nu mai livrează gaz deloc, fie livrează parțial. Guvernele caută soluții. De la economii drastice până la revenirea la cărbune, toate ipotezele sunt pe masă

Ne mai despart doar 3 luni până la răcirea vremii și depozitele de gaz nu sunt nici pe departe pline. Recent, Agenția internațională pentru energie a avertizat în special Europa în legătură cu o posibilă criză energetică de proporţii, comparabilă cu cea a petrolului din anii '70. Guvernele caută soluții pentru a diminua impactul asupra populației, dar și asupra economiilor comunitare. De la economii drastice până la revenirea la cărbune, toate ipotezele sunt pe masă.